O plângere făcută marţi la prânz sesiza poliţiştilor faptul că în perioada 3-5 aprilie, persoane necunoscute au distrus prin tăiere toate cele patru cauciucuri de la roţile unui autoturism marca „Suzuki Gimny”, aflat într-o parcare din municipiul Suceava. Cel care a făcut sesizarea, un bărbat de 39 de ani din oraş, le-a povestit poliţiştilor că în noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 2.00, a parcat autoturismul în zona garajelor de pe Tătăraşi, fără a bloca calea de acces în vreunul dintre garaje. A încuiat autoturismul şi a plecat spre casă, revenind la maşină abia marţi la prânz. Când s-a întors a constatat că toate cele patru cauciucuri ale maşinii fuseseră tăiate, portierele acesteia fiind găsite încuiate, fără urme de forţare. De asemenea, din autoturism nu lipseau nici un fel de bunuri şi obiecte ale proprietarului. Valoarea prejudiciului produs proprietarului maşinii este de circa 600 de lei. Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale au demarat o anchetă pentru identificarea autorilor şi au deschis un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere.