15 persoane au fost ridicate pentru audieri, ieri, de la Gulia - Dolhasca, fiind puse sub acuzare pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă. Nouă dintre suspecţi, opt femei şi un bărbat, au fost reţinuţi, aseară, în baza ordonanţelor de reţinere pentru 24 de ore, fiind introduşi în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava. Acţiunea a fost organizată de ofiţerii de la Serviciul de Investigaţii Criminale al IPJ Suceava, cu sprijin de la „mascaţii” Serviciului de Acţiuni Speciale.
Cei 15 sunt martori într-un dosar privind o faptă cu violenţă foarte gravă, care s-a lăsat cu condamnări grele, care însumează zeci ani de închisoare. Condamnările au fost stabilite de Tribunalul Suceava şi nu sunt definitive. Aşa se face că la instanţa de apel, martorii au început să-şi schimbe unul după altul declaraţiile, pentru a-i scăpa de pedepse pe condamnaţi.
Este vorba de membri ai clanurilor Dulap şi Sîrbu din Gulia, condamnaţi după o bătaie cruntă din seara zilei de 17 iunie 2014, pentru infracţiunile de violare de domiciliu, tentativă la infracţiunea de omor calificat şi distrugere.
Ziua în care Gulia s-a transformat în câmp de bătaie
Victimele de atunci au fost membri ai familiei Iordache din Gulia. Trei oameni au încasat în acea zi o bătaie soră cu moartea, unul dintre ei fiind lovit cu o furcă şi apoi cu muchia unui topor în cap. Autorii au acţionat premeditat, concomitent, în mai multe locaţii. Cei trei au suferit leziuni care au necesitat între 65 şi 85 de zile de îngrijiri medicale, unul fiind la un pas de moarte.
Atacurile sălbatice au fost descrise în detaliu de anchetatori:
„Ca la un semn, membrii familiei Sîrbu şi Dulap au pătruns fără nici un drept în curtea locuinţei lui Tărzănel (n.r. porecla uneia dintre victime), cu toţii având asupra lor diverse obiecte contondente (furci, topoare, răngi metalice, pari din lemn şi cuţite). O parte dintre aceştia au pătruns pe poarta de acces auto, iar o altă parte a intrat pe poarta pietonală. Grupul de agresori format din inculpaţii Moldovan Ilie, Sîrbu Adrian, Roman Eugen, Roman Florin şi Sîrbu Gheorghiţă s-a năpustit asupra victimei, aplicându-i cu sete o ploaie de lovituri cu obiectele contondente pe care le aveau asupra lor în diverse zone vitale ale corpului, în special la nivelul capului”, este doar unul din episoadele descrise în rechizitoriul de sesizare a instanţei de judecată.
Cei 13 condamnaţi din acest dosar au primit pedepse de la 1 an şi 6 luni cu suspendare şi până la 10 ani şi 6 luni de închisoare cu executare. Cei mai mulţi au luat de la 8 ani de închisoare în sus.
Dacă nu-şi vor revizui atitudinea, romii reţinuţi aseară au toate şansele să primească şi ei condamnări pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă. Practic, aceste persoane au dat iniţial declaraţii în faţa procurorilor cu privire la ce s-a întâmplat, iar ulterior, la proces, şi le-au schimbat radical.