Poeme pe principiul clepsidrei, în ”Cărbune de fum”

Tânăra poetă Luminiţa Amarie şi-a lansat, sâmbătă, la Suceava, cel mai recent volum de versuri, “Cărbune de fum”, apărut în 2015, la editura Brumar din Timişoara. Versurile sensibile ale Luminiţiei Amarie s-au bucurat de aprecierea publicului avizat, ”poeme interesante”, ”construite pe principiul clepsidrei, al dinamicii vaselor comunicante şi oglindirii imperfecte, care revelează o relaţie siameză, funcţiile vitale ale unuia fiind preluate de celălalt, în lipsă, unul fiind anulat: <prin mine el>, <pentru că nu ştii cum să respiri>, culminând cu poemul <cuib tu>. Renunţărilor meditative  din <des(taine)> şi consemnării din <Târziul crucilor de lemn> autoarea le opune o formulă de  descântec liric, la care se apelează şi pentru accentuarea sugestiei (<de aici începem noi>)”, cum le-a prezentat la lansare poeta Ana-Manon Piţu.

Dacă fondatorul grupării literare şi artistice Zidul de Hârtie din Suceava, poetul Florin Dan Prodan, s-a oprit asupra poemelor cu note bacoviene simbolist-expresioniste din poezia Luminiţei Amarie, Ana-Manon Piţu a accentuat caracterul meditativ, solar din poezia iubirii, ”alcătuită ca o poveste spusă cât mai încet, de parcă nici măcar unul dintre protagonişti nu ar mai recunoaşte cuvintele (Mătănii)”.

”Lumea este tematizată afectiv-religios, scenele cu trimitere biblică îşi găsesc interpretare în aerul de rugă al versurilor. Motivele precum spinii, crucea, tristeţea şi singurătatea corozive, dragoste şi iubirea strict şi nuanţat delimitate, păsările cu zbor invers sau cu rost negat, pământul ca materie sau culoare, pietrele roditoare, lumina în diferite stări de agregare şi ipostaze, liniştea ca locutor şi locatar, mai rar ca locaţie, cu varianta uitării alcătuiesc un pseudoscenariu postapocaliptic care se rezolvă neaşteptat la răstimpuri şi definitiv, dar de o blândeţe sfâşietoare în ultimul poem. Limbajul străluceşte după felul diferit în care sunt electrizate cuvinte ca <nume>, <privirea>, <trupul>, cu conotaţii inervate de sentimente rezultate în urma unor trăiri capitale”, a subliniat Ana-Manon Piţu.

O poezie despre asumare, trăire şi sublimare estetică

Ea a remarcat maturitatea din ”Tristeţea ta este un animal de pământ”, simplitatea strălucitoare a poemelor ”Cântec de leagăn” şi ”Femeia de nisip”, precum şi ”imaginile puternice date de personificare” - ”frica lui aluneca prin sângele meu / clădea labirinturi de cenuşă”, ”îmi răscolea carnea / creştea în mine ca un bulb în rană” - sau de metamorfoză: ”dorul face din tine un om mic / într-un univers de cenuşă”; de asemenea, confesiunile cu iz impersonal: ”am iubit cu toată fiinţa mea am iubit (…) nimic, nimic nu este mai presus de singurătate”.

Atât Ana-Manon Piţu, cât şi Florin Dan Prodan au apreciat poezia Luminiţei Amarie ca fiind sensibilă, ”uşor monocordă, dar nu mai puţin puternică”, despre asumare, trăire şi sublimare estetică.

Luminiţa Amarie s-a născut la 20 ianuarie 1987 în Dorohoi. Din 2006 până în 2014 a locuit la Paris, iar de atunci trăieşte la Londra. A publicat patru volume de poezie: ”Lacrimile, dinţii albi ai durerii” şi ”Chintesenţa de a fi” la Editura Eminescu, ”Fericirile care Dor”, la Editura Blumenthal, şi ”Cărbune de fum”, la Editura Brumar. Poemele sale au apărut în revistele Convorbiri Literare, Luceafărul, Conta, Hyperion, Sintagme Literare, Oglinda Literară, Litere, Arca, Urmuz şi Bucovina literară.