Contestaţia în anulare formulată de Consiliul Judeţean Suceava şi cea formulată de Consiliul Local Pojorâta, la începutul acestei luni, împotriva deciziei Curţii de Apel Cluj, prin care s-a dispus anularea hotărârii deliberativului din Pojorâta, de trecere în administrarea CJ a terenului pentru depozitul de deşeuri, au primit termen de judecare în data de 6 aprilie a.c.. Tot atunci este stabilit şi termenul pentru judecarea cererii de revizuire a deciziei judecătoreşti menţionate, formulată de CL Pojorâta. Cererea de revizuire depusă de CJ Suceava are termen pe 11 aprilie a.c..
Judecarea contestaţiei în anulare a fost repartizată la acelaşi complet de judecători care a pronunţat decizia contestată.
Administratorul public al judeţului Suceava, Ionuţ Adomniţei, ne-a declarat, ieri, că CJ a solicitat, săptămâna trecută, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, strămutarea judecării contestaţiei de la Curtea de Apel Cluj la o altă instanţă din ţară, iar săptămâna aceasta a cerut acelaşi lucru şi pentru cererea de revizuire.
De asemenea, Consiliul Judeţean a cerut şi suspendarea judecării până când Înalta Curte ia o decizie în legătură cu solicitarea de strămutare.
Deocamdată, lucrările de la depozitul ecologic de la Pojorâta, executate în proporţie de peste 95%, sunt suspendate, după ce prin decizia civilă nr. 182/ 28.01.2016 Curtea de Apel Cluj a admis recursul înaintat de localnici din Valea Putnei şi Mestecăniş şi a dispus anularea Hotărârii de Consiliu Local nr. 64 emisă în 9 august 2010 de deliberativul comunei Pojorâta, prin care 9 hectare de teren au fost trecute în administrarea Consiliului Judeţean Suceava. Pe acest teren, Consiliul Judeţean Suceava, în asociere cu toate celelalte localităţi din judeţ, a construit depozitul de deşeuri de pe Mestecăniş, parte din proiectul Sistemul de Management Integrat al Deşeurilor (SMID) din judeţul Suceava, pentru deservirea localităţilor din zona de munte. Motivaţia judecătorilor de la Curtea de Apel Cluj pentru decizia dată a fost aceea că populaţia din zonă nu a fost consultată atunci când a fost aleasă locaţia pentru acest depozit de deşeuri.
Deşeurile menajere din zona de munte, pe platformele temporare de la Câmpulung şi Vatra Dornei
Consiliul Judeţean şi Consiliul Local Pojorâta au apelat la căile extraordinare de atac ale unei hotărâri judecătoreşti definitive şi executorii şi speră că măcar acum vor reuşi să convingă instanţa că au respectat procedurile legale atunci când au început construirea depozitului de pe Mestecăniş. Abia după finalizarea tuturor acestor proceduri se va putea şti ce se întâmplă mai departe cu proiectul.
Ce este cert, având în vedere că în cauză sunt lucrări finanţate cu bani europeni, ”în cazul în care indicatorii proiectului aferenţi depozitului de la Pojorâta nu vor fi atinşi în conformitate cu prevederile Aplicaţiei de finanţare, autoritatea de management va fi în situaţia de a recupera sumele rambursate beneficiarului CJ Suceava pentru cheltuielile din contractul de lucrări nr. 1545/25.01.2013 Construcţia şi punerea în funcţiune a depozitului ecologic de la Pojorâta din judeţul Suceava, inclusiv proiectarea şi execuţia staţiei de tratare a levigatului”, după cum ne-a declarat ministrul Fondurilor Europene, Carmen Aura Răducu.
Valoarea contractului este de peste 27 de milioane de lei fără TVA. Capacitatea proiectată este suficient de mare încât să asigure necesarul de depozitare a gunoaielor din zona de munte a judeţului cel puţin până în 2037. La această oră, deşeurile menajere din zona de munte sunt depozitate pe platforme temporare în Câmpulung Moldovenesc şi Vatra Dornei.