Caietul de sarcini pentru licitaţia de desemnare a unui operator pentru depozitul de deşeuri de la Moara a fost finalizat ieri şi urmează a fi supus aprobării Consiliului Judeţean Suceava în şedinţa de mâine. După aprobare, licitaţia va fi lansată pe SEAP, iar după trecerea celor 52 de zile prevăzute de lege va începe evaluarea ofertelor. În cazul în care nu se vor înregistra contestaţii, după maximum două luni Consiliul Judeţean va putea semna contractul cu câştigătorul licitaţiei. Prin urmare, în luna august depozitul de la Moara ar putea să fie operaţional.
Administratorul public al judeţului Suceava, Ionuţ Adomniţei, ne-a declarat că valoarea estimată a contractului este de 79,84 milioane de lei. Preţurile de pornire a licitaţiei, pentru care consilierii judeţeni sunt chemaţi mâine să-şi dea votul, sunt de 18 lei/mc la sortare şi 16 lei/mc pentru depozitare.
Contractul este pe 10 ani, timp în care operatorul va avea de plătit o redevenţă de 4,33% din valoarea încasărilor din activitatea pe care o va presta în depozitul ecologic de deşeuri de la Moara.
Această componentă a proiectului Sistem de Management Integrat a Deşeurilor (SMID) a fost recepţionată fără nici un fel de obiecţiuni, de beneficiar, la sfârşitul lunii trecute.
Tot în cadrul SMID Suceava au fost recepţionate în această lună lucrările de închidere şi reabilitare a depozitelor de deşeuri neconforme din Suceava, Rădăuţi, Gura Humorului, Fălticeni, Siret, Vatra Dornei şi Câmpulung Moldovenesc.
După încheierea contractului, la Moara vor fi transferate deşeurile de pe platformele temporare
SMID mai cuprinde amenajarea a 1.250 de puncte de colectare şi modernizarea a două staţii de transfer existente la Gura Humorului şi Vatra Dornei, furnizarea unei unităţi de compostare individuale în zonele suburbane şi rurale şi de tocătoare pentru compostarea in situ a deşeurilor din parcuri şi grădini, precum şi asistenţă tehnică şi supervizare a lucrărilor.
Depozitul ecologic de la Moara a fost proiectat să deservească localităţile din zonele de deal şi şes ale judeţului Suceava, dar până când situaţia celui de-al doilea depozit, cel de pe Mestecăniş, va fi clarificată din punct de vedere juridic, este foarte posibil ca deşeurile din întreg judeţul să fie aduse la Moara. De asemenea, după semnarea contractului cu operatorul depozitului, aici vor fi transferate şi deşeurile care la această oră sunt depozitate pe platforme temporare.
Proiectul SMID a fost aprobat de Comisia Europeană în data de 30 martie 2011, cu obiectivul de implementare a sistemului de management integrat al deşeurilor solide la nivelul întregului judeţ, în scopul conformării cu obligaţiile asumate în Tratatul de Aderare şi obiectivele stabilite prin POS Mediu.
Rezultate aşteptate din implementarea acestui proiect sunt creşterea ratei de colectare a deşeurilor mixte la 95% pentru populaţia rurală, faţă de 71% în 2010, reducerea cantităţii de deşeuri biodegradabile depozitate, colectarea selectivă a deşeurilor din ambalaje, cu creşterea ratei de recuperare şi de reciclare.