Trei oameni au încercat să-şi pună capăt zilelor duminică, fiind salvaţi până la urmă de membrii familiei şi de echipajele ambulanţelor care le-au acordat primul ajutor.
Primul caz de tentativă de suicid a avut loc duminică dimineaţă, în jurul orei 8, când un bărbat din oraşul Salcea a anunţat că soţia sa a încercat să se sinucidă, având răni la gât. Bărbatul le-a povestit poliţiştilor că în jurul orei 7 a găsit-o pe soţia sa, în vârstă de 40 de ani, în bucătărie, sângerând în zona gâtului. Ea i-a povestit că a încercat să se sinucidă cu un cuţit, tăindu-se la gât, la locuinţa celor doi sosind un echipaj al ambulanţei, care i-a acordat victimei primul ajutor şi a transportat-o la Spitalul Judeţean din Suceava. Ea le-a declarat medicilor că a vrut să se sinucidă, înţepându-se cu un cuţit în zona gâtului, din cauza unor probleme familiale, şi a fost diagnosticată cu plagă tăiată în regiunea cervicală anterior, tentativă autolitică. O bătrână care locuieşte în aceeaşi casă cu familia femeii le-a povestit poliţiştilor că aceasta a mai creat astfel de probleme în trecut, ameninţând de mai multe ori că se va sinucide. Poliţiştii au întocmit un dosar de cercetare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală şi e posibil ca femeia să fie acum expertizată psihiatric.
În jurul orei 15 a aceleiaşi zile, o femeie din comuna Cacica a anunţat la 112 că fiul său în vârstă de 29 de ani a încercat să se sinucidă, tăindu-şi venele de la mâini. În urma verificărilor s-a stabilit că fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, bărbatul de 29 de ani s-a deplasat în jurul orei 13.20 pe un teren din afara satului şi având un cuţit asupra sa, şi-a făcut mai multe tăieturi la ambele mâini. O ambulanţă i-a acordat bărbatului primul ajutor şi l-a transportat la Spitalul Orăşenesc Gura Humorului, unde a fost diagnosticat cu plăgi multiple tăiate la ambele antebraţe. Cercetările au arătat faptul că bărbatul nu se află la prima tentativă, el suferind de o depresie.
În jurul orei 17.15, un bărbat anunţa faptul că la locuinţa concubinei sale din comuna Frătăuţii Vechi, aceasta a încercat să-şi pună capăt zilelor, înghiţind mai multe medicamente. Femeia a fost găsită de un echipaj al ambulanţei, întinsă pe leagănul din curtea casei, în stare de inconştienţă şi, după ce i s-a acordat primul ajutor, a fost transportată la Spitalul Municipal Rădăuţi. Bărbatul le-a povestit poliţiştilor că gestul femeii fusese făcut după o ceartă a acesteia cu mama ei, femeia nefiind cunoscută cu afecţiuni psihice.