Bursa generală a locurilor de muncă, cel mai important târg de joburi de peste an organizat în judeţul Suceava, se va desfăşura pe 14 aprilie, iar la evenimentul din acest an se va pune accent şi pe o prezenţă importantă a elevilor din anii terminali de liceu.
Mirela Adomnicăi, directorul executiv al Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă (AJOFM) Suceava, organizatorul bursei, a explicat de ce este necesar ca tinerii să vină la bursă, chiar dacă nu vor să se angajeze de a doua zi: “Mulţi agenţi economici vor să-şi facă baze de date cu posibili viitori angajaţi. O întâlnire între ei şi elevii care vor termina în curând o şcoală este benefică din toată punctele de vedere, atunci când vor deveni absolvenţi tinerii vor fi mai pregătiţi. Nu mai vrem să avem atât de mulţi absolvenţi care solicită indemnizaţie de şomaj imediat ce termină o şcoală”.
Tinerii care îşi încep cariera cu o perioadă de şomaj ar trebui să fie mai puţini şi în condiţiile în care în multe domenii de pe piaţa muncii din Suceava există deficit de personal.
Bursa generală a locurilor de muncă se va desfăşura în acest an într-o zi de joi, după ce în ultimii ani a avut loc vinerea. Organizatorii estimează că oferta va depăşi 500 de locuri de muncă.
Al doilea eveniment de acest gen important din 2016 va fi Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi, pe 20 octombrie 2016.