Poliţiştii de frontieră au depistat şi reţinut un cetăţean ucrainean care era căutat de autorităţile din Polonia pentru săvârşirea unei infracţiuni contra proprietăţii. Sâmbătă, în jurul orei 21.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Siret s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de intrare în ţară cetăţeanul ucrainean Vadym I., în vârstă de 41 de ani. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, poliţiştii de frontieră au constatat că bărbatul figurează ca fiind urmărit internaţional.
Pe numele bărbatului din Ucraina fusese emis la data de 21 noiembrie 2015 un mandat european de arestare de către autorităţile din Polonia, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la fals în înscrisuri. Bărbatul a fost predat de poliţiştii de frontieră din cadrului Punctului de Trecere a Frontierei Siret unei escorte din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Suceava.
El a fost prezentat procurorului de serviciu din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, care a dispus reţinerea acestuia pe o durată de 24 de ore, începând cu ora 02.30 a zilei de duminică, şi urmează ca astăzi să fie prezentat în faţa judecătorilor Curţii de Apel Suceava pentru confirmarea mandatului de arestare.