Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava (USV) îşi păstrează echipa managerială pentru următorii patru ani, rectorul instituţiei, prof. univ. dr. ing. Valentin Popa, prelungind mandatele celor patru prorectori.
Îşi vor continua mandatele şi în următorii patru ani prof. univ. dr. Gabriela Prelipcean, prof. univ. dr. Ştefan Purici, prof. univ. dr. Mihai Dimian şi prof. univ. dr. Mircea A. Diaconu.
Aceştia vor avea aceleaşi atribuţii ca şi în mandatul 2012-2016, respectiv Mircea Diaconu va fi prorector cu activitatea didactică şi asigurarea calităţii, Gabriela Prelipcean va fi responsabilă debaza materială şi probleme studenţeşti, Ştefan Purici are în grijă imaginea universităţii, relaţiile internaţionale şi dezvoltarea europeană, iarMihai Dimian este prorector cu activitatea ştiinţifică.
Pentru desemnarea prorectorilor din 2016-2020, într-o primă fază membrii Senatului Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava au făcut o serie de propuneri pe care le-au înaintat rectorului USV. Acesta din urmă analizează propunerile senatorilor şi ale sale şi numeşte prorectorii.
După alegerile pentru rector, preşedintele Senatului şi prorectori, la USV urmează concursurile pentru ocuparea funcţiilor de decan pentru cele nouă facultăţi ale instituţiei.