Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
miercuri, 23 mar 2016 - Anul XXI, nr. 69 (6182)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9766 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7317 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook

Meditaţii

Peste o mie de elevi din Suceava, Botoşani şi Neamţ se pregătesc la USV pentru bacalaureat

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)
Click aici pentru VIDEO

Conştienţi de faptul că nivelul lor de cunoştinţe nu este suficient pentru a promova examenul maturităţii şi că mai au multe goluri de acoperit pentru a absolvi cu bine liceul, sute de elevi din clasele a XII-a s-au înscris la cursurile de pregătire pentru bacalaureat organizate de Universitatea din Suceava.

Încercaţi de emoţiile inerente ale examenului care bate la uşă, elevii acceptă să vină după orele de curs de la liceu la lecţiile de la universitate, interesul ridicat al acestora luându-i prin surprindere chiar şi pe reprezentanţii USV.

Potrivit prof. univ. dr. Mircea A. Diaconu, prorector al USV, la cursuri s-au înscris elevi din tot judeţul Suceava, din Neamţ şi Botoşani, cei mai mulţi la matematică (314) şi română (322).

„De multe ori, profesorul de liceu trebuie să facă foarte multe lucruri – evaluare, să predea anumite lecţii etc. Ori aici, lucrurile se focalizează efectiv pe explicaţii, iar interesul nostru este să intuim care sunt punctele care necesită un plus de argumentare, de analiză”, a subliniat Mircea A. Diaconu.

Liceenilor le place la Universitate, iar pentru că meditaţiile sunt gratuite, cei mai mulţi s-au înscris la cel puţin două discipline.

„E foarte bine atâta timp cât este gratis şi ne poate ajuta pentru examen. E a doua oară  când vin la ora de limba română, am mai fost la cursurile de geografie şi la matematică. Stilul de predare e diferit, înţeleg mai bine aici, e mai ok”, ne-a spus Florentina, elevă în clasa a XII-a la Colegiul „Alexandru cel Bun” Gura Humorului, aceasta mărturisind că vine de trei ori pe săptămână la Universitate, alături de mai multe colege.

„M-am înscris la română, la matematică şi la logică. Profesorii predau mai bine ca la liceu, sunt mai expliciţi, au un alt stil de a preda”, povesteşte Denisa, elevă la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Suceava.

 

„Foarte mulţi profesori direcţionează studiul în liceu către examenul de bacalaureat şi nu către cunoaşterea disciplinei”

Pentru Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava (USV) meditaţiile gratuite sunt un bun prilej de a se promova în rândul elevilor din clasele a XI-a şi a XII-a şi de a atrage viitori studenţi.

Consultațiile se ţin pentru toate disciplinele de bacalaureat şi sunt adaptate în funcție de nivelul de pregătire al elevilor participanți. La ore, universitariivizează atât recapitularea materiei, cât şi rezolvarea și clarificarea unor probleme și „capcane” cu care se confruntă candidații la examenul de bacalaureat.

Conf. univ. dr. Aurel Buzincu este unul dintre profesorii care lucrează cu liceenii, la finele săptămânii trecute având prima întâlnire cu viitorii absolvenţi de liceu.

„Probabil nu vom reuşi să le evaluăm cunoştinţele, însă noi discutăm în baza unui elev generic şi în funcţie de ce credem noi că ar trebui să le spunem pentru a le fi de folos. Au mari emoţii pentru că se citeşte tot mai puţin, iar contactul cu limba literară, cu textul literar, este tot mai rar. Foarte mulţi profesori direcţionează studiul în liceu către examenul de bacalaureat şi nu către cunoaşterea disciplinei, lucrurile se fac schematizat pentru a-i ajuta pe elevi, dar în ultimă instanţă nu e aşa. Nu ar trebui ca o pregătirea la o anumită disciplină să te pregătească doar pentru un examen la respectiva disciplină”, opinează Buzincu.

 

Elevii spun că au prea multă informaţie de învăţat

Deşi beneficiază de pregătire suplimentară fie la liceu, fie în particular, fie la Universitate, elevii recunosc că emoţiile sunt mari şi că nu se simt pregătiţi pentru examenul maturităţii.

„Am mai fost şi săptămâna trecută la ore, tot la română. Ne pregătim şi la liceu, dar vreau să văd şi altceva, alte idei, alte concepţii, care poate mă vor ajuta la bacalaureat. Stau bine cu pregătirea, dar sunt multe goluri de umplut şi mai ales mi-e teamă de limba română”, ne-a declarat Cătălina, de la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară.

Un alt elev, Şerban, de la Colegiul „Mihai Eminescu” Suceava, spune că pregătirea decurge „destul de bine”, însă volumul de informaţie pe care trebuie să-l asimileze este copleşitor.

„Este prea multă informaţie, iar de română mi-e cel mai frică”, spune tânărul.

„La română nu mă descurc, e prea mult. E mai greu decât la matematică. La Universitate vin şi la matematică, şi la economie”, a declarat un alt elev, Ilie Bogdan, de la Colegiul Tehnic „Petru Muşat” Suceava. 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Peste o mie de elevi din Suceava, Botoşani şi Neamţ se pregătesc la USV pentru bacalaureat.
 Vizualizări articol: 2549 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Peste o mie de elevi din Suceava, Botoşani şi Neamţ se pregătesc la USV pentru bacalaureat0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei

Reteta Zilei

Bucataria pentru toti Sos ragu pentru paste (versiunea de post) Sosul ragu se pregătește, în versiunea sa italiană originală, cu carne tocată, legume, vin și lapte. Versiunea de post este mai modestă ca aromă, dar poate fi o alegere foarte interesantă.Avem nevoie de:200 g granule de soia texturată, o ceapă... Citeşte