Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
marţi, 22 mar 2016 - Anul XXI, nr. 68 (6181)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9766 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7317 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

În aşteptarea Învierii

Sucevenii romano-catolici au intrat în Săptămâna Patimilor

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Credincioşii romano-catolici sărbătoresc duminică, pe 27 martie, Învierea lui Cristos, prilej cu care, în aceste zile, participă la slujbele din Săptămâna Patimilor, premergătoare Duminicii Învierii. Preotul paroh al Parohiei Romano-Catolice „Sfântul Ioan Nepomuk” Suceava, Iosif Păuleţ, a explicat că Postul Mare revine în fiecare an în Biserică, „în viaţa noastră creştină, ca un timp forte de întărire în credinţă şi de înaintare în viaţa spirituală”.

Astăzi, la ora 07:30, în Biserica Romano-Catolică „Sfântul Ioan Nepomuk” Suceava va avea loc o slujbă pentru cinstirea Sfântului Anton, iar de la ora 18:00 este program de spovedanie. Mâine, 23 martie, de la ora 17:30, credincioşii catolici sunt aşteptaţi la „Calea Sfintei Cruci”, slujbă în limba română, după care preotul va sta la dispoziţia celor care vor să se spovedească.

 

Celebrarea Pătimirii Domnului, vineri, la ora 18:00

În Joia Mare, la ora 18:00, se va oficia Liturghia Cinei Domnului (pentru familie, mulţumire), adoraţie (copii, imediat după Liturghie, tineri, la ora 20:30, toţi credincioşii, la ora 22:00). În Vinerea Mare, Vinerea Sfântă, 25 martie, zi de post şi abstinenţă, catolicii pot să se spovedească, între orele 8:00-12:00, 16:00-20:30 (cu întrerupere în timpul celebrării). La ora 18:00, în Biserica Romano-Catolică „Sfântul Ioan Nepomuk” din Suceava va avea loc Celebrarea Pătimirii Domnului (concelebrare).

 

Vigilia Pascală - Liturghia Învierii, sâmbătă, la ora 22:00

În Sâmbăta Mare sau Sâmbăta Învierii vor continua spovedaniile, între orele 8:00-12:00 şi 19:00-21:00, iar la ora 22:00 va începe Vigilia Pascală - Liturghia Învierii (concelebrare), cu sfinţirea focului şi a Lumânării Pascale. Credincioşii romano-catolici se adună în curtea bisericii, în timp ce toate luminile din curte, dar şi din biserică vor fi stinse. La uşa bisericii, preotul paroh al Parohiei Romano-Catolice „Sfântul Ioan Nepomuk” Suceava, Iosif Păuleţ, aprinde Lumânarea Pascală, intră apoi în biserică, se opreşte şi spune „Lumina lui Cristos”, iar toţi credincioşii răspund „Mulţumim lui Dumnezeu” şi de acolo aprind primele lumânări, în întuneric. Lumina lui Cristos este simbolizată prin Lumânarea Pascală sau lumânarea de Paşte, care va sta în biserică tot timpul anului. Aceasta este confecţionată special, în fiecare an, având inscripţionată imaginea Învierii, semnele greceşti Alfa şi Omega, „Eu sunt Alfa şi Omega”, adică începutul şi sfârşitul, şi este trecut anul 2016.

Tot în noaptea de Paşte se face şi slujba de sfinţire a apei de botez. Această apă se foloseşte apoi pentru botezul copiilor şi al celor mai mari, care nu au primit botezul. După ce se sfinţeşte apa de botez, se stropesc toţi credincioşii din biserică.

Slujba de Înviere se încheie cu o procesiune, Preasfântul Sacrament, la care iau parte toţi credincioşii. Aceasta se face în jurul bisericii. Bucuria Învierii este dusă de creştinii romano-catolici la casele lor, iar acolo unde sunt bătrâni, copii bolnavi, săraci, cei care au luat lumină le duc şi acestora, oferindu-le şi cadouri de Paşte.

 

Binecuvântarea alimentelor de Paşte se va face în Sâmbăta Sfântă

În Duminica Învierii, pe 27 martie, se va oficia, la ora 9:00, Liturghia la biserica catolică din cartierul sucevean Iţcani, la ora 11:00 se va oficia Liturghia solemnă parohială (pentru popor) la Biserica Romano-Catolică „Sfântul Ioan Nepomuk” Suceava, la ora 17:00 - Adoraţie cu recitarea breviarului, iar la ora 18:00 - Liturghia copiilor şi a tinerilor, tot la Biserica „Sfântul Ioan Nepomuk”.

Binecuvântarea alimentelor de Paşte se va face în Sâmbăta Sfântă sau „Vigilia Pascală”, pe 26 martie, după următorul program: la ora 9:00, 16:00, 24:00, la Biserica Romano-Catolică „Sfântul Ioan Nepomuk” Suceava, la ora 10:00 – Iţcani, la ora 16:00 – Mihoveni.

Catolicii duc la sfinţit ouă roşii, care reprezintă viaţa. Pasca este tot o mâncare specifică Paştelui, simbolizând, oarecum, coroana de spini a lui Isus Cristos. De aceea se face în formă rotundă, partea marginală semănând cu coroana de spini, iar în mijloc se pune brânză, smântână, ciocolată etc. Credincioşii romano-catolici mai pregătesc pentru masa de Paşte cozonaci şi mâncăruri din carne de miel.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Sucevenii romano-catolici au intrat în Săptămâna Patimilor.
 Vizualizări articol: 1832 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Sucevenii romano-catolici au intrat în Săptămâna Patimilor0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei

Reteta Zilei

Bucataria pentru toti Chec de post cu morcovi și fructe Este pufos și savuros, atât de bun încât nici nu veți crede că este un preparat de post.Avem nevoie de:O cană cu zahăr tos, o cană cu ulei, o cană cu morcov ras, o cană cu măr ras, o portocală, un pumn de stafide, o lingură rom sau... Citeşte