Trenul „Bukovyna”, care circulă pe ruta Kiev-Bucureşti Nord, legând astfel capitalele celor două ţări, a fost introdus în circulaţie de la finele săptămânii trecute. Trenul este format, deocamdată, dintr-un vagon de dormit, care se ataşează la trei trenuri, două din Ucraina şi unul din România, parcurgând distanţa de la Kiev şi până în Bucureşti în aproximativ 26 de ore. În funcţie de cererile care vor exista, trenul ar putea fi suplimentat cu mai multe vagoane şi eventual cu un grafic de circulaţie mai intens.
Deocamdată, în actualul grafic de mers, trenul va pleca vineri seară, în jurul orei 20.00, din capitala Ucrainei şi va ajunge la Bucureşti a doua zi, sâmbătă, la 22.48. Acest tren ajunge în Suceava sâmbătă, la ora 16.00. Returul este duminică dimineaţă, când trenul pleacă din Bucureşti la 6.15. Trenul ajunge la Suceava la ora 13.00 şi îşi continuă parcursul până la Kiev, unde ajunge luni dimineaţă, la ora 8.00.
Pe teritoriul României, trenul „Bukovyna” este tractat de trenul românesc al CFR IR 380/381 Bucureşti Nord-Vadu Siretului şi retur, care pleacă la 6.15 din Capitală, ajunge la Suceava la 13.00, după care, la 16.00, revine la Suceava şi pleacă din nou spre Bucureşti. După ce ajunge la Vadu Siretului, pe teritoriul ucrainean, vagonul de dormit este preluat de un tren local, care circulă până la Cernăuţi. La Cernăuţi urmează o nouă mutare a vagonului de dormit, la un tren de noapte care circulă până la Kiev.
Un amănunt important este că, în afara zilelor în care va circula acest tren direct, garnitura românească Bucureşti Nord-Vadu Siretului şi retur circulă zilnic. Acest tren a fost introdus din luna decembrie 2015, de la Noul mers al trenurilor, pentru a se putea ajunge direct din oraşele României pe teritoriul ucrainean şi invers. Din Vadu Siretului călătorii români au la dispoziţie zilnic legături spre Cernăuţi, iar de acolo spre alte oraşe mari din Ucraina, inclusiv spre Kiev.
Aceste trenuri au fost introduse la un an de zile după anularea unui tren care avea un parcurs mult mai lung şi era unul de mare tradiţie. Este vorba de trenul Moscova-Sofia, care circula aproximativ pe acelaşi grafic orar cu cel de acum, pe teritoriul României.