Spitalul de Urgenţă ”Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava a finalizat ancheta internă declanşată în urma morţii a doi bebeluşi născuţi în maternitatea acestei unităţi spitaliceşti, la începutul lunii martie. Managerul spitalului, Vasile Rîmbu, ne-a declarat, ieri, că rezultatele la cea mai mare parte a analizelor bacteriologice efectuate la solicitarea instituţiei, de către laboratorul Synevo, au fost primite, iar concluzia este clară: ”Nu există nici o legătură între spital şi moartea copiilor”.
Managerul Rîmbu a precizat că raportul medicului epidemiolog al spitalului, însoţit de rezultatele analizelor, foile de observaţie clinică, examenul necropsic şi toate celelalte documente care au legătură cu acest caz, din care reiese clar că nu este vorba despre infecţii nosocomiale, a fost înaintat Ministerului Sănătăţii.
În acelaşi timp, a arătat Rîmbu, din testele efectuate a reieşit prezenţa unor microbi care nu au ce căuta în spital, chiar dacă până acum nu au provocat probleme. De exemplu, în unele probe a fost identificat bacilul Pseudomonas ssp. ”pe suprafeţe secundare actului medical, cum ar fi unele pardosele” şi, chiar dacă este vorba despre o tulpină sensibilă la antibiotice şi nu multirezistentă, aceasta trebuie eliminată.
Pacienţilor li se interzice să mai intre în saloane cu haine de acasă
Pentru aceasta, a declarat managerul, vor fi luate toate măsurile pentru respectarea cu stricteţe a normelor de igienă. Dezinfectanţii utilizaţi vor fi reevaluaţi pentru că este posibil să fi fost folosiţi un timp prea îndelungat şi să nu mai fie atât de eficienţi împotriva florei microbiene din spital.
De asemenea, programul de vizită în secţiile de risc, precum maternitate, secţiile chirurgicale, boli infecţioase sau ATI va fi restricţionat şi va fi reinstituită purtarea obligatorie a papucilor şi halatelor de unică folosinţă. Pentru a putea intra în astfel de secţii vizitatorii trebuie să-şi procure singuri papucii şi halatele pentru că spitalul nu dispune de fonduri pentru a le asigura şi nici nu intenţionează să se ocupe de achiziţia şi vânzarea acestora către populaţie.
Totodată, nici un pacient, la internare, nu va mai putea intra în salon decât în ţinuta regulamentară de spital. ”Vom urmări cu mare atenţie aplicarea interdicţiei ca pacientul să intre în salon cu hainele de acasă. Nu vom manifesta nici o indulgenţă când este vorba despre asigurarea securităţii microbiologice”, a afirmat Vasile Rîmbu.
Cauza morţii celor doi bebeluşi este investigată şi de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Suceava, după apariţia unor sesizări că decesul copiilor ar fi fost provocat de o infecţie intraspitalicească provocată de bacilul Pseudomonas aeruginosa, rezistent la antibiotice. Este vorba despre un copil care a murit la 27 de ore de la naştere, cu simptome de pneumonie, şi un altul, născut prin cezariană la Suceava, plecat la trei zile sănătos acasă, întors în a noua zi în şoc septic la UPU Suceava şi trimis de urgenţă la Iaşi, unde a murit în a 12-a zi de viaţă. Unul dintre medicii de la Iaşi a afirmat că moartea copilului ar fi fost provocată de un Pseudomonas ”de spital”, ceea ce înseamnă multirezistent la antibiotice. Or tulpina izolată din spitalul sucevean este un Pseudomonas sensibil la toate antibioticele. Identificarea tulpinilor din probele recoltate de DSP este făcută la Institutul Cantacuzino, iar rezultatele vor fi cunoscute în cursul săptămânii viitoare.
Toate măsurile de dezinfecţie au fost deja luate în spital.
Tulpina care provoacă infecţii de spital este Pseudomonas aeruginosa
Reamintim că bebeluşul care a murit la Iaşi a plecat acasă la 3 zile de la naştere, fără nici un fel de probleme de sănătate. Șeful secţiei Obstetrică-Ginecologie din Spitalul de Urgenţă Suceava, dr. Cristian Irimie, ne-a declarat că la domiciliu a fost văzut de două ori de medicul de familie, care nu a constatat nimic anormal. Copilul a crescut 300 de grame de la externare până a ajuns la Iaşi, ceea ce nu s-ar întâmpla cu un copil bolnav. Familia respectivă avea acasă încă un copil, bolnav, şi a revenit la Urgenţe la Suceava în ziua a noua, cu bebeluşul în şoc septic. Au fost trimişi direct la Iaşi, unde copilul a murit în a 12-a zi. Cauza morţii a fost şoc septic, otită supurată, iar de la copilul decedat s-a izolat o tulpină de Pseudomonas.
În ceea ce priveşte al doilea bebeluş, şefa secţiei Neonatologie, dr. Dana Murariu, ne-a declarat că timpul scurt scurs de la naştere până la moarte, de 29 de ore, exclude o infecţie de spital. Potrivit medicului, cauza morţii bebeluşului a fost o pneumonie congenitală, transmisă din lichidul amniotic infectat al mamei.
Pseudomonas aeruginosa, numit şi bacilul pioceanic, este o bacterie întâlnită de obicei în infecţii intraspitaliceşti, fiind caracterizată printr-o multirezistenţă la antibiotice, prin urmare greu de tratat. Poate determina infecţii cu localizări diferite în organism: de la infecţii în sfera ORL, respiratorii, urinare, cutanate şi până la septicemii grave.
Este prezent în mod natural în apă, uneori pe piele şi în tubul digestiv. În spitalele din întreaga lume au fost identificate multe rezervoare potenţiale incluzând echipamente respiratorii, soluţii de curăţat, dezinfectanţi, chiuvete, legume, flori, endoscoape şi bazine de fizioterapie. Majoritatea rezervoarelor se asociază cu mediul umed. Se presupune că bacteria este transmisă prin intermediul mâinilor personalului din spital sau prin obiecte.