Duminică, 20 martie 2016, cu începere de la ora 21.00, B1 TV va difuza prima ediţie a emisiunii „Om la om”. Scriitorul, istoricul şi jurnalistul Stelian Tănase şi directorul cotidianul.ro, jurnalistul Cornel Nistorescu, vor fi invitaţii jurnalistului sucevean Sorin Avram. Timp de două ore vor fi dezbătute cele mai importante subiecte ale săptămânii, iar la finalul emisiunii, Stelian Tănase şi Cornel Nistorescu le vor acorda note pentru prestaţiile lor personajelor publice ale momentului. În prima ediţie, printre temele care vor fi dezbătute se numără cea referitoare la controversa interceptărilor şi cea cu privire la denunţurile făcute la DNA împotriva guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, şi a fostului preşedinte interimar al României, Crin Antonescu.