O acţiune declanşată de poliţiştii Sectorului Poliţiei de Frontieră Siret, pentru combaterea contrabandei cu ţigări la frontiera de nord a ţării, a avut drept rezultat capturarea unei cantităţi importante de ţigări de provenienţă ucraineană, introduse fraudulos în ţară peste fâşia verde.
Joi, 17 martie, în jurul orei 15.20, poliţiştii de frontieră au observat cu ajutorul aparaturii din dotare un autoturism de teren care mergea dinspre frontiera de stat spre interiorul ţării, în dreptul localităţii de frontieră Bănceşti. O echipă operativă s-a deplasat imediat spre mijlocul de transport şi la vederea poliţiştilor, şoferul autoturismului de teren marca Mitsubishi Pajero, fără plăcuţe de înmatriculare, a abandonat autovehiculul şi a fugit spre teritoriul statului ucrainean. Pentru prinderea acestuia, care nu s-a supus somaţiilor prin voce, poliţiştii de frontieră au folosit armamentul din dotare, fiind trase 4 focuri de avertisment, în plan vertical. Fugarul nu a putut fi oprit nici de focurile de armă şi a intrat pe teritoriul ucrainean, fiind anunţate autorităţile ucrainene pentru cercetarea în comun a cazului. Autoturismul de teren plin cu ţigări a fost dus la sediul SPF Siret, unde au fost numărate 20.500 de pachete cu ţigări, în valoare de 246.000 de lei. Întreaga cantitate de ţigări a fost confiscată, iar autoturismul de teren în valoare de 7.000 de lei a fost indisponibilizat la sediul Poliţiei de Frontieră. Poliţiştii fac în continuare cercetări pentru identificarea persoanelor implicate în acţiunea de contrabandă.