Covorul fermecat de Siret a zburat din oraş cu peste 4.000 de locuitori

Cel mai vechi oraş din Bucovina, Siret, menţionat pentru prima dată într-un izvor cartografic extern din Portulanul lui Angelino Dulcert din anul 1339, se confruntă cu una dintre crizele grave ale istoriei recente: depopularea. Lipsa cronică de locuri de muncă, după falimentul întregii industrii siretene, a făcut ca oraşul care acum 25 de ani pulsa de viaţă să se transforme în unul anost, cenuşiu, pe străzile căruia vezi chipuri îmbătrânite şi măcinate de griji. În urmă cu câţiva ani, Siretul era renumit datorită covoarelor care se făceau aici, astăzi cele mai multe referiri vizează contrabandiştii. În ciuda tuturor greutăţilor, însă, siretenii nu se predau şi fac eforturi să „renască”.

„Noi de la Ceauşescu ne-am câştigat pensiile”

Orăşelul vechi situat la graniţa cu Ucraina nu te invită astăzi la plimbare. Clădirile vechi, bijuterii arhitectonice, sunt scorojite de vreme sau stau să cadă, parcul minuscul îl traversezi din doi paşi, iar dacă mergi spre fosta zonă industrială, devine de-a dreptul deprimant. Nu sunt indicatoare, dar dacă întrebi orice localnic, eşti îndrumat spre „fabricile de la nea Nicu” (construite pe vremea lui Nicolae Ceauşescu).

De sus, se văd zidurile fostei fabrici de covoare, unde pe vremea comuniştilor lucrau peste 2.500 de oameni. Pe scurtătura îngustă mărginită de zidurile cimitirului evreiesc medieval şi gardurile grădinilor, pe care cândva curgeau şuvoaiele de muncitori, azi mai vezi când şi când câte un trecător. Siretenii nu prea mai au unde se grăbi.

O întâlnim pe Erna Molnar, o pensionară în vârstă de 77 de ani. N-a lucrat la „Covoare”, dar îşi aminteşte că „era cea mai mare fabrică, jumătate de Siret lucra aici, cei de prin toate satele din jur”.

În vremurile de glorie ale fabricii, oameni din toată ţara veneau după covoare de Siret. „Era frumos pe vremuri, tineretul avea de lucru la fabrica de lapte, la covoare, la Zimbru, la întreprinderea mecanică. Acum s-au dus toţi în străinătate, muncesc la alţii. Cine mai câştigă bani în Siret?”, se întreabă femeia. Tot ea are şi răspunsul: „Cine ştie să facă speculă. Îşi fac unii case din ţigări. Noi de la Ceauşescu ne-am câştigat pensiile.”

Din curtea unei case de lângă fabrică iese o femeie. Tot pensionară. Ne spune că o cheamă Ana. În casă mai are încă pe jos un covor fabricat la Siret, pe care ni-l arată cu mândrie: „Pe vremuri, dacă nu aveai covor de la Siret în casă, nu erai gospodar. Covorul era toată averea. Pe ăsta de pe jos, de 2/3 metri, am dat 3.200 de lei. Însemna două salarii bune”.

Are patru copii şi pentru fiecare a cumpărat câte un covor. Le-au folosit o vreme, după care i le-au returnat. „Mi le-au adus înapoi, că şi-au cumpărat de astea noi, pufoase”, spune arătându-ne cele patru covoare rulate, aşezate cu grijă deasupra vitrinei pline cu bibelouri.

„Cândva 3.000 de oameni lucrau aici. Totul s-a dus. Mai este o firmă care împachetează pământ de flori, un service. Şi austriecii. Tinerii au plecat. Nu există casă din care să nu fie cineva în străinătate, fiecare caută să facă ceva ca să supravieţuiască, în oraş numai pensionarii au rămas. Atâta s-a muncit la fabricile astea şi totul s-a distrus”, constată femeia.

La începutul industrializării din perioada comunistă, Siretul avea aproximativ 6.000 de locuitori. În câţiva ani, prin anii ’80, a ajuns la 12.000. Pentru nou-veniţi s-a construit un întreg cartier de blocuri. Astăzi, populaţia stabilă nu depăşeşte 7.700 de persoane. Statistic, sunt 9.100, dar 1.400 de sireteni sunt plecaţi definitiv în străinătate. Principala cauză a depopulării este dispariţia locurilor de muncă. Populaţia activă a migrat fie în oraşe cu mai multe oportunităţi pe piaţa muncii, fie în satele din jur, fie în străinătate, temporar sau definitiv.

În câţiva ani au dispărut 5.000 de locuri de muncă

Primarul oraşului, Adrian Popoiu, ne-a spus că, în 1990, în Siret erau aproximativ 7.000 de locuri de muncă, dintre care puţin peste 5.000 în unităţi economice şi restul în instituţii publice. Astăzi, mai sunt aproximativ 2.000, iar raportul este inversat: 1.100 de slujbe sunt în instituţii publice şi 900 în firme. Tot de la primar am aflat că, în 1990, cel mai mare angajator era fabrica de covoare, Sircovtex, cu 1.700 de angajaţi. „Au fost perioade în care acolo au fost şi 2.200 de angajaţi; se lucra în trei schimburi”, ne-a spus primarul Popoiu. El a făcut trista radiografie a dispariţiei a 5.000 de locuri de muncă, într-un timp foarte scurt.

Fabrica de covoare s-a închis în etape, în perioada 1995-2000. Zimbrul Siret, filială a fabricii cu acelaşi nume de la Suceava, avea 500 de angajaţi. S-a închis în 1994-1995. Filiala fabricii de lapte Bucovina a avut 70 de angajaţi. A fost închisă în 1997-1998. Fabrica de mobilă Mobar, 400 de angajaţi, închisă în 1997-1998. IMIL (confecţii metalice), 300 de angajaţi, închisă în 1994-1995. Cooperativa meşteşugărească avea 120 de angajaţi, s-a transformat în Cooperativa Moldova. La brutărie şi la moară lucrau 50 de oameni. Cele două unităţi s-au transformat în SC Mopan şi SC Panificaţia. Fosta întreprindere de reţele electrice IRE avea 16 angajaţi la Siret, dar şi-a desfiinţat filiala. La IGO lucrau 120 de sireteni, întreprinderea s-a transformat în DUCL, apoi Servicii Comunale, preluată de ACET.

La IRIC erau 11 angajaţi, s-a închis în 1994-1995. La CAP şi SMA lucrau 100 de oameni, s-au închis în 1991-1992. La IAS erau 100 de angajaţi; închisă în 1991-1992. La vechiul Spital de Psihiatrie, în perioada comunistă, erau 600 de salariaţi. La închidere, în 2002, mai erau 280. Telecomunicaţiile şi Poşta au avut 40 de angajaţi la Siret. Filiala din oraş s-a închis în 1997-1998. La gară şi autogară au lucrat 20 de sireteni. Gara s-a închis în 1997-1998. Funcţionalitatea imobilului s-a schimbat, în prezent fiind hotel - singura structură de primire turistică locală acreditată. La baraj la Rogojeşti erau 1.200 de salariaţi în 1990. În 1996 administrarea a fost preluată de SC Consir, care s-a închis în 2012.

Nici contrabanda nu mai este ce-a fost odată

Primarul Adrian Popoiu afirmă că cifrele arată că în oraş mai sunt acum 6.500 de locuitori - populaţie activă, pensionari şi copii, şi că circa 1.200 de persoane „nu se regăsesc nicăieri”. „Ca populaţie, statistic în Siret sunt 9.100 de locuitori. 1.400 de sireteni sunt plecaţi definitiv, 7.700 sunt populaţia stabilă. Ponderea pensionarilor din populaţia totală a Siretului este de 21,7% (2.019 persoane). Majoritatea (90,6%) sunt pensionari a căror pensie medie de 659 de lei este plătită din bugetul asigurărilor de stat. Doar 9,4% sunt pensionari cu pensie plătită din bugetul de stat. Aproximativ 1.200 de locuitori nu se regăsesc nicăieri, nici printre cei angajaţi, nici asistaţi, nici pensionari, nici copii”, a spus primarul.

Populaţia oraşului Siret a înregistrat un puternic trend descendent începând cu anul 1990, principala cauză fiind migrarea locuitorilor. În perioada 2000-2010, ritmul mediu anual de evoluţie a numărului populaţiei a fost negativ, de -0,83%, cu mult sub ritmul anual înregistrat în UE, +0,37%, România, -0,45%, Regiunea Nord-Est, -0,28%, ori judeţul Suceava, -0,11%. Prognoza unui studiu efectuat la solicitarea administraţiei locale nu este, din acest punct de vedere, prea optimistă. Conform acesteia, trendul se menţine uşor descendent, estimând o scădere a populaţiei până în 2020 de maxim 5 procente faţă de momentul prezent.

Există numeroase cazuri în care persoanele plecate în străinătate nu sunt înregistrate în bazele oficiale, ceea ce înseamnă că în realitate numărul celor plecaţi ar putea să fie mult mai mare.

Primarul este de acord că este posibil ca jumătate dintre cei 1.200 de sireteni „pierduţi”, poate 600 de persoane, să fie cei care se ocupă cu micul trafic de frontieră, dar nici acesta nu mai e ce a fost. În perioada 2010-2011, circa 1.500 de maşini înmatriculate în Siret treceau zilnic frontiera în Ucraina, la cumpărături. Astăzi nu prea mai depăşesc 200 pe zi. Înăsprirea regulilor la trecerea frontierei, scăderea nivelului de trai şi a veniturilor populaţiei de ambele părţi ale graniţei, valorificarea altor oportunităţi în România şi Uniunea Europeană au diminuat atât micul trafic de frontieră, cât şi numărul celor dispuşi să încerce „cariera” de contrabandist, chiar dacă ar fi o activitate din care se câştigă mai bine decât din muncă cinstită. Care în Siret înseamnă preponderent mici magazine, baruri şi restaurante, activitate în construcţii şi în noua industrie care începe să se pună pe picioare în oraş.

Siretenii încearcă să-şi scoată oraşul din comă

Lucrurile semnificative aduse Siretului de perioada post-revoluţionară sunt reforma profundă în domeniul asistenţei sociale şi psihiatrice, două clădiri noi pentru spitalul de psihiatrie, construirea locuinţelor protejate pentru persoanele cu dizabilităţi, două blocuri ANL pentru tineri şi construirea unei noi fabrici în oraş, de către gigantul suedez Ikea, cumpărată ulterior de compania austriacă Schweighofer.

Acum Primăria Siret intenţionează înfiinţarea unui parc industrial în zona de frontieră, pe care să îl preia o firmă care va avea drept unic acţionar Consiliul Local Siret. În viziunea administraţiei locale, aici ar putea funcţiona antrepozitele vamale care acum sunt la Dorneşti şi ar apărea nu mai puţin de 500 de locuri de muncă pentru localnici. „Lucrăm la proiect, vrem să-l depunem la Ministerul Dezvoltării Regionale pentru finanţare. Teren avem, hotărâre de consiliu local în acest sens am adoptat, ne-am chinuit să facem singuri studiul de fezabilitate deoarece nu avem 50.000-100.000 de euro să plătim unei firme. Sperăm să reuşim”, ne-a declarat primarul Popoiu.

Terenul destinat viitorului parc industrial este amplasat lângă Biroul Vamal Siret, situat la 20 m de drumul european 85. Accesul facil al investitorilor, prin intermediul E85 şi prin intermediul Aeroportului Internaţional Suceava, aflat la 45 de km, Aeroportului Internaţional Iaşi - 190 de km şi Aeroportului Internaţional „George Enescu” Bacău - 190 de km, pledează de asemenea în favoarea înfiinţării parcului industrial.

Poziţionarea la graniţa României cu Ucraina, pe traseului drumului european 85, este una dintre principale resurse ale Siretului. Statutul de oraş de graniţă al Uniunii Europene îi poate facilita dezvoltarea activităţilor comerciale dintre unităţile economice de la nivel local şi cele din străinătate. De asemenea, poate deveni punct de trecere/export pentru companiile din întreaga ţară. Dezvoltarea segmentului logistic vine, practic, ca o fructificare a avantajului poziţionării, cu atât mai mult cu cât punctul vamal Siret este cel mai circulat punct de trecere a frontierei dintre România şi Ucraina.

Printre atuurile Siretului se mai numără existenţa zonei industriale, cu clădiri industriale în stare bună de conservare, care pot fi utilizate pentru dezvoltarea activităţilor economice, precum şi tradiţia în anumite domenii, precum industria textilă şi industria lemnului, cu (încă) existenţa forţei de muncă.

Loc de popas pentru creştinii ortodocşi şi romano-catolici, în pelerinaj

O altă resursă aproape deloc exploatată este bogăţia de obiective turistice. În oraş există opt aşezări şi situri arheologice, amplasate pe Dealul Horodişte, Dealul Ruină şi Dealul Sasca. Aşezările arheologice de pe Dealul Horodişte datează din sec. XIV-XVII şi din Neolitic, cultura Cucuteni B. Cele de pe Dealul Ruină datează din Hallstatt, Epoca Bronzului şi Neolitic, cultura Cucuteni B, iar aşezările de pe Dealul Sasca datează din sec. XIV-XVII.

Ansamblul Bisericii „Sfânta Treime” este o ctitorie a domnitorului Ștefan Petriceicu şi este situat în centrul orașului. Biserica „Sf. Ioan Botezătorul” este o ctitorie a domniței Margareta Mușat, mama voievodului Petru I Mușat, fiind ridicată între anii 1377 și 1380. Biserica „Sfântul Onufrie” a fost zidită în anul 1673 de către domnitorul Ștefan Petriceicu.

Oraşul Siret a fost episcopie romano-catolică în perioada 1371-1434, prima episcopie din Moldova subordonată direct Romei. Biserica „Nașterea Sfintei Fecioare Maria” („Nativitas Beatae Mariae Virginis”) a fost sfinţită în 1826, la zece ani de la începerea lucrărilor.  

Moştenirea habsburgică din Siret mai înseamnă clădirile în care funcţionează policlinica - fosta primărie austriacă, Spitalul de Psihiatrie - prefectura austriacă, Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul”, şcoala gimnazială - construită de austrieci şi clădirea Anahof - fost hotel.

Cel mai vechi cimitir evreiesc est-european se găseşte tot în Siret

Cimitirul evreiesc din Siret are o valoare specială pentru comunitatea evreiască din România şi pentru evrei din toată lumea. Cea mai veche piatră de mormânt este datată dinainte de anul 1560, aceasta fiind o dovadă a faptului că cimitirul este cel mai vechi din Europa de Est.

Templul evreiesc din centrul orașului a fost construit în anul 1840, fiind unul dintre cele mai vechi lăcașe de cult evreiești din nordul Moldovei. În cadrul acestui templu a funcționat o școală hasidică. În clădirea templului există două tablouri pe care sunt inscripționate numele a 400 de evrei din Siret care au murit în Transnistria, în urma deportărilor.

Oraşul are şi un Muzeu de Istorie, aşezat pe malul râului de la care Siretul şi-a împrumutat numele, aparţinând Secţiei de Istorie a Muzeului Bucovinei.

Din păcate, majoritatea obiectivelor nu sunt semnalizate, nu au panouri de informare turistică şi nu dispun de un număr minim de locuri de parcare. Nivelul promovării turistice a Siretului este foarte scăzut, ceea ce face ca numărul turiştilor care ajung aici să fie puţin semnificativ.

Administraţia locală este însă optimistă în ceea ce priveşte viitorul oraşului. În strategia de dezvoltare durabilă, conform unui scenariu considerat realist, implicarea autorităţilor publice locale în diversificarea economiei locale prin atragerea investitorilor români şi străini va avea efect în următorii cinci ani. Sectoarele privilegiate de politica economică locală vor fi, în special, industria şi agricultura, ceea ce ar duce la diminuarea migraţiei forţei de muncă. Sunt iniţiate proiecte de modernizare şi reabilitare a infrastructurii rutiere şi a reţelei tehnico-edilitare, cu accent pe reabilitarea reţelelor existente. Punctul central ar urma să fie parcul industrial, un centru de afaceri şi un centru logistic, investiţie estimată la 10 milioane de euro, cu finanţare din bani europeni. Dezvoltarea oraşului ar presupune, în viziunea administraţiei locale, creşterea numărului de întreprinderi locale cu minim 40% şi a densităţii IMM-urilor cu cel puţin 50%. De asemenea, plasarea Siretului pe traseele turistice, graţie obiectivelor unice care se găsesc aici, ar trebui să contribuie la resuscitarea unui oraş care are atât de multe de oferit.