Sucevenii dornici să facă o ieşire în natură, şi încă una cu folos, sunt aşteptaţi peste trei săptămâni la cea de-a cincea campanie de reîmpădurire „Hai la Înverzit!”, organizată de Asociaţia Bucovina Guides şi Direcţia Silvică Suceava, prin Ocolul Silvic Pojorâta.
Acţiunea de împădurire cu voluntari a unei suprafeţe de teren care a fost defrişată, pentru a reface pădurile din judeţ, se va desfăşura de această dată în zona Valea Putnei.
„Haideți să ne luăm revanșa față de emisiile de gaze, față de gunoaiele aruncate în natură, de apa și energia irosită!” este îndemnul organizatorilor, care au creat un eveniment pe Facebook, pentru a ţine legătura cu cei care vor să participe ca voluntari la acţiunea de plantare a puieţilor de arbori.