Un şofer în vârstă de 36 de ani, din comuna Drăgoieşti, a fost oprit marţi de poliţişti, în timp ce conducea o autoutilitară prin comuna Dărmăneşti. Echipajul de poliţie aparţinând Secţiei de Poliţie Rurală Dărmăneşti a controlat autoutilitara şi a descoperit în locaşuri special amenajate 268 de pachete de ţigări de provenienţă ucraineană, pentru care conducătorul auto nu avea acte de provenienţă.
În acelaşi timp în interiorul maşinii şi asupra şoferului au fost găsite sumele de 2.921 de dolari SUA şi 180 de euro. Întreaga cantitate de ţigări, în valoare de 2.680 de lei, a fost confiscată, luându-se şi măsura indisponibilizării sumelor de bani şi a autoutilitarei în care erau ascunse ţigările, în vederea continuării cercetărilor. Pe numele bărbatului a fost deschis un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de contrabandă.