Momentul în care sucevenii vor circula prin oraş şi chiar către localităţile învecinate cu autobuze electrice este tot mai aproape.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a spus ieri că, în urma discuţiilor avute la Agenţia de Dezvoltare Nord-Est, a primit asigurări că proiectul de achiziţie a minimum 40 de autobuze electrice este prins ca proiect prioritar.
„Sunt şanse reale să semnăm anul acesta contractul de finanţare pentru achiziţia a 40 de autobuze electrice”, a spus Lungu, care, în calitate şi de preşedinte al Asociaţiei Zona Metropolitană Suceava, vrea ca primul proiect pe zona metropolitană să fie cel de transport public.
„Parcul auto de la TPL are un grad de uzură ridicat, este adevărat, dar autobuzele arată şi funcţionează bine pentru că au fost întreţinute bine. Dar ca număr de kilometri parcurşi au depăşit cu mult limita maximă. Şansa noastră de a înnoi parcul auto de la TPL este să aducem aceste autobuze electrice”, a spus primarul Sucevei, care a precizat că în sprijinul realizării acestui proiect, Primăria Suceava a primit 75.000 euro din fonduri elveţiene să facă un studiu pentru transportul electric, pe trasee care să deservească nu doar municipiul Suceava, ci şi membrii zonei metropolitane.