Sucevenii au ocazia de a obţine gratuit o serie de informaţii vitale privindsănătatea lor, prin intermediul programului de testare gratuită pus la dispoziţie de Centrul Medical CoraMed, situat în capătul cartierului Obcini.
Astfel, în fiecare zi de marţi, între orele 16.00 – 19.00, până la finele lunii, cei interesaţi se pot adresa personalului medical de la CoraMed pentru efectuarea EKG – electrocardiograma, măsurarea tensiunii arteriale, determinarea greutăţii şi a procentului de grăsime corporală (BMI).
Programările pot fi făcute la sediu sau telefonic, la numerele de telefon 0230/510146 sau 0754/555225, precum şi pe site-ul www.coramed-suceava.ro.
„Gradul mare de interes pe care l-am observat în rândul populaţiei pentru programul anterior de testări gratuite, de verificare a densităţii osoase – teste de osteoporoză, recent finalizat, ne-a determinat să oferim această facilitate celor interesaţi, prin noi teste de determinare a unor factori esenţiali pentru sănătatea fiecăruia” a declarat managerul CoraMed, dr. Corina Motoveleț.
Oportunităţi similare urmează să fie puse la dispoziţia sucevenilor şi în lunile următoare.