Sfârşitul de săptămână a coincis cu o acţiune de proporţii a poliţiştilor suceveni, soldată cu sute de controale în trafic. Acţiunea prin care s-a urmărit verificarea respectării prevederilor legale în domeniul transportului de persoane și mărfuri s-a derulat în zilele de 10, 11 şi 12 martie şi este o continuare a unor controale similare efectuate cu o săptămână mai devreme.
Pe raza judeţului Suceava au fost organizate 23 de acțiuni și 22 de filtre rutiere, în cadrul cărora au fost controlate peste 535 de autovehicule, ocazie cu care s-au constatat 10 infracțiuni și au fost aplicate 497 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 129.905 de lei.
Din cele 497 de amenzi aplicate de poliţişti, cele mai multe au fost date în cadrul acţiunilor de menţinere a ordinii şi liniştii publice şi de creştere a gradului de siguranţă rutieră. Astfel, 426 de sancţiuni au fost aplicate la OUG 195/2002 republicată privind circulaţia pe drumurile publice, cele mai multe dintre acestea,156, fiind aplicate pentru depăşirea regimului legal de viteză. Pe linie rutieră au fost reţinute 21 permise de conducere şi retrase 22 certificate de înmatriculare pentru abateri de la normele din acest domeniu.
„Urmare a acţiunilor de prevenire, descurajare şi combatere desfăşurate şi a prezenţei sporite în teren a poliţiştilor, în perioada de referinţă nu s-au înregistrat evenimente rutiere grave şi nici acte de tulburare a ordinii şi liniştii publice. Astfel de acţiuni vor continua şi în perioada următoare pentru atingerea obiectivului principal al anului 2016, siguranța cetățeanului”, a arătat comisarul Ionuţ Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Suceava.