„Nu avem cultură în oraşul acesta! Nu se întâmplă nimic cultural în Suceava!”, sunt expresii auzite de nenumărate ori de la persoane care se pricep de minune să critice tot ce mişcă în jurul lor, fără să vadă ce fac ele însele. Iar atunci când au loc activităţi culturale – din ce în ce mai des - multe dintre acestea sunt ignorate cu desăvârşire.
Cel mai bun exemplu în acest sens este chiar aducerea la Suceava, în premieră, a filmului românesc Billion Star Hotel.
Vineri seara, Cinematograful Modern a găzduit pentru prima dată un spectacol de gală, cu ocazia rulării unei premiere cinematografice. Mai exact, producătorul filmului, Ovidiu Vasu, și actorul Ciprian Belean (interpretul unuia dintre personajele principale, Tata Rudi) au venit să se întâlnească cu spectatorii, să discute cu ei, să le spună poveştile din spatele filmului, care au la rândul lor un farmec deosebit şi sporesc valoarea creaţiei cinematografice la nivel emoţional.
Accesul la eveniment a fost gratuit, pe baza rezervărilor de pe site şi a invitaţiilor împărţite prin oraş, dar chiar şi aşa, cu greu, abia dacă au fost ocupate jumătate din locurile din sală.
Înainte de a fi rulată producţia cinematografică, pe scenă au urcat cei doi invitaţi speciali şi viceprimarul Ovidiu Doroftei, care le-a mulţumit că au venit în turneu la Suceava, pentru a prezenta publicului sucevean, avid de cultură (cel puţin la nivel declarativ), un produs de cultură autentic românesc. După o scurtă introducere, făcută de Ovidiu Vasu și Ciprian Belean, care au reuşit să capteze publicul cu vorba lor molcomă, aşezată, tipic ardelenească, presărată cu informaţii despre film, pe ecran au început să ruleze primele animaţii grafice, care au farmecul lor aparte, în întreaga ecranizare.
Puzzle cu mii şi mii de stele
Nu sunt un admirator necondiţionat al cinematografiei româneşti, ba chiar o critic adeseori, dar filmul Billion Star Hotel a reuşit să mă impresioneze şi să mă captiveze de la un capăt la celălalt.
Iar pentru unul care a adormit în sală la Zeii Egiptului, sătul de prea multe efecte speciale şi prea puţină provocare intelectuală, ar trebui să însemne ceva.
Filmul este un puzzle imens, ale cărui piese apar pe parcurs şi trebuie să le pui cap la cap pentru ca la final să îi înţelegi mesajul profund, uman, venit din partea unor oameni care au trudit patru ani pentru a realiza un film care să transmită ceva, care să lase urme în conştiinţa spectatorului, nu doar imagini pe retină, extrem de volatile.
După film, cei doi invitaţi speciali au discutat cu spectatorii, deveniţi confidenţii lor, apropiaţi de sufletul lor, expus pe tavă, prin ceea ce au realizat cu multe eforturi şi sacrificii.
Record negativ
Deşi în zilele de sâmbătă şi duminică Billion Star Hotel a fost programat să ruleze de două ori pe zi, acesta a reuşit trista performanţă de a nu mai avea nici un spectator.
Rezervările făcute pe site au fost atât de puţine – uneori 2, alteori 3, încât filmul nu a mai rulat.
Astfel, un film care a încântat publicul internaţional, fiind lansat întâi peste hotare, iar acum în România, o producţie cinematografică care a fost selectată la 36 de festivaluri internaţionale şi a primit până acum 17 premii foarte importante, un film cu o calitate excelentă a sonorului şi imaginii şi cu o coloană sonoră premiată internaţional nu a stârnit nici un interes pentru publicul sucevean.
Probabil din cauza standardelor foarte înalte, în care nu se încadrează nici măcar filmele de Oscar.