Două accidente petrecute în timpul nopţii de marţi spre miercuri i-au avut protagonişti pe doi şoferi aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice.
Primul accident s-a produs pe strada Ion Creangă din municipiul Fălticeni în jurul orei 1.00, când Răzvan Gabriel A., de 25 de ani, din oraş, aflat la volanul unui autoturism marca Opel, înmatriculat în Franţa, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a intrat într-un stâlp de beton de pe marginea drumului. În urma accidentului, tânărul aflat la volan a fost rănit uşor în zona ochiului stâng, ajungând la spital. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care i s-au recoltat probe biologice de sânge. Pe numele tânărului poliţiştii au deschis un dosar penal pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice.
O oră mai târziu, poliţiştii Secţiei Rurale de Poliţie Vadu Moldovei au fost sesizați prin 112 despre faptul că pe DN 2 din localitate a avut loc un accident rutier, un autoturism derapând și intrând în gardul unei proprietăți de pe marginea drumului, şi despre faptul că șoferul este sub influența băuturilor alcoolice. Poliţiştii au găsit la locul producerii accidentului un autoturism marca Alfa Romeo intrat în gardul unei femei din localitate, iar lângă maşină l-au identificat pe Nicolae P., de 29 de ani, din satul Manolea, comuna Forăşti, care le-a spus oamenilor legii că el se afla la volanul maşinii în momentul producerii accidentului. Din cauza mirosului puternic de alcool emanat, poliţiştii l-au testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,24 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care tânărul a fost condus la spital, pentru recoltarea probelor biologice de sânge. Acesta a refuzat recoltarea probelor de sânge, iar poliţiştii au deschis pe numele său un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de „refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”.