Directorul adjunct al Colegiului Naţional „Nicu Gane” Fălticeni, Laurenţiu Daniel Tomescu, a fost găsit în conflict de interese de inspectorii Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI).
„În calitate de consilier local, a participat la deliberarea și adoptarea a 27 de Hotărâri ale Consiliului Local cu privire la aprobarea bugetului unității administrativ-teritoriale, inclusiv a bugetului Colegiului Național <Nicu Gane> Fălticeni, colegiu în cadrul căruia acesta deține funcția de director adjunct. Persoana evaluată a încălcat, astfel, dispozițiile art. 46, alin. (1) și (2) din Legea nr. 215/2011 precum și dispozițiile art. 75 din Legea nr. 393/2004”, se arată într-un comunicat al ANI.
Contactat telefonic, directorul adjunct al Colegiului Naţional „Nicu Gane” a arătat că nimeni nu l-a înştiinţat despre demararea unor proceduri de verificare, iar vestea de ieri a căzut asupra sa ca un trăsnet.
„Ce trebuia să fac, să nu particip la şedinţă, să nu fiu de acord cu banii pentru profesori, cu banii pentru investiţii? Plus că în Consiliul Local Fălticeni mai sunt alţi doi profesori care au participat la acele şedinţe, dar văd că doar eu sunt cel vinovat”, a precizat Laurenţiu Daniel Tomescu.