Luni seara, în jurul orei 18, o femeie din comuna Udeşti a anunţat la 112 faptul că un bărbat de 62 de ani a fost găsit mort în locuinţa lui. Poliţiştii au demarat cercetările şi au constatat că acesta locuia singur şi era consumator de băuturi alcoolice. Luni la prânz bărbatul participase la înmormântarea unui vecin de-al său, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, iar în momentul în care cortegiul funerar a plecat spre cimitir, în jurul orei 14, bărbatul s-a întors la locuinţa sa. Câteva ore mai târziu, un vecin de-al său care s-a întors de la înmormântare i-a făcut o vizită şi l-a găsit pe bărbat căzut în holul de acces spre casă, fără semne vitale. Un echipaj al ambulanţei deplasat la locuinţa bărbatului a constatat decesul acestuia, iar cu ocazia cercetărilor s-a constatat că nu există suspiciuni cu privire la moartea sa. Poliţiştii au cerut însă efectuarea unei necropsii, pentru clarificarea împrejurărilor şi a modului în care a survenit decesul.