La Biroul Francez din Casa Prieteniei Suceava va avea loc miercuri, 2 martie, ora 18:00, proiecţia filmului francez „Le gendarme et les extra-terrestres” (Jandarmul şi extratereştrii), în cadrul proiectului După-amiezi francofone la Suceava. Probabil cel mai reuşit film din seria care a consolidat definitiv statutul de mare comic al lui Louis de Funes, „Jandarmul şi extratereştrii” propagă la fiecare secvenţă umor contagios. De această dată, pe inspectorul Cruchot pică sarcina de a-i salva pe rezidenţii din St. Tropez de o invazie a unor extratereştrii însetaţi de ulei de motor. Pentru că sunt identici oamenilor, singurul mod în care jandarmii îi pot distinge este după sunet. Jandarmii trebuie să bată în pieptul suspecţilor din spaţiul cosmic şi să constate dacă sună asemeni unor canistre goale. În acest caz, înseamnă că au treabă şi, cum vor avea parte din plin de aşa ceva, Cruchot, Gerber şi compania nu vor pregeta nici o clipă înainte de a trece la acţiune. Inutil de spus că o vor face în stilul lor propriu, adică vor semăna haos pe oriunde trec...
Intrarea este liberă. Programul săptămânal şi toate evenimentele organizate de Biroul Francez vor fi anunţate pe pagina de Facebook www.facebook.com/Biroul-Francez-Casa-Prieteniei.