Vechiul sistem de iluminare a pistei aeroportului de la Salcea va fi scos la vânzare. Consilierii judeţeni urmează să voteze în şedinţa deliberativului de astăzi, 26 februarie, proiectul de hotărâre privind trecerea sistemului de iluminare din domeniul public al judeţului în domeniul privat al acestuia pentru casarea şi valorificarea lui. Valoarea de inventar a vechiului sistem de iluminare a pistei aeroportului din Salcea este de aproximativ 43.000 de lei. Banii obţinuţi se constituie venituri la bugetul judeţului. "Prin adresa nr. 542 din 09.02.2016, înregistrată la Consiliul Judeţean Suceava, Regia Autonoma Aeroportul <Ştefan cel Mare> Suceava, în calitate de administrator, solicită aprobarea scoaterii din funcţiune şi casarea unui bun mobil - Sistem de iluminare a pistei, cu o valoare de inventar 42.885,91 lei, motivat de faptul că acest bun mobil a fost dezafectat integral după efectuarea lucrărilor de modernizare a aeroportului derulate prin programul Operaţional Sectorial – Transport <Modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii naţionale de transport aerian>. Motivat de cele prezentate şi în conformitate cu prevederile legale a fost iniţiat proiectul de hotărâre privind trecerea din domeniul public al Judeţului Suceava în domeniul privat al acestuia în vederea scoaterii din funcţiune, casării şi valorificării sistemului de iluminare a pistei", se menţionează în expunerea de motive semnată de vicepreşedintele Consiliului Judeţean Ilie Niţă. Sistemul de iluminare a pistei a fost dezafectat, în urma modernizării aeroportului.