Un bărbat în vârstă de 58 de ani, din Vatra Dornei, diagnosticat cu gripă cu virus AH1N1, a murit, săptămâna trecută, la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Cluj Napoca. Directorul adjunct al Direcției de Sănătate Publică (DSP) Suceava, dr. Cătălina Zorescu, a informat, ieri, printr-un comunicat de presă, că dorneanul era internat în spitalul din Cluj Napoca din data de 9 februarie a.c. și că prezenta numeroase afecțiuni cronice asociate.
Dr. Zorescu a arătat că, în cursul săptămânii precedente, la DSP Suceava au fost raportate 19 cazuri de afecţiuni clinic compatibile cu gripa, din care opt au necesitat spitalizare în secţiile de boli infecţioase ale spitalelor din Rădăuţi şi Suceava.
Prezența virusurilor gripale a fost confirmată de Institutul Cantacuzino București la două probe biologice trimise de DSP Suceava.
Este vorba despre o pacientă în vârstă de 55 ani, din zona Suceava, la care a fost confirmat virusul gripal sezonier AH1 și de un pacient în vârstă de 41 de ani, nespitalizat, la care a fost confirmată prezența virusului gripal de tip AH3. ”Evoluţia celor doi pacienţi a fost favorabilă sub tratament specific. Niciunul din cei trei pacienţi diagnosticaţi cu gripă nu a fost vaccinat”, a precizat dr. Zorescu.
Potrivit adjunctului DSP, incidenţa bolilor respiratorii în județul Suceava se încadrează în limitele normale, fiind sub valorile înregistrate în perioada similară din anul precedent.