Administraţia Bazinală de Apă Siret verifică apele râului Bistriţa, pe teritoriul judeţului Suceava, pentru a depista dacă aceasta este infestată cu o bacterie periculoasă pentru oameni, Clostridium Perfringens. Prefectul judeţului Suceava, Constantin Harasim, ne-a declarat că în cursul zilei de ieri au fost prelevate probe de apă din trei secţiuni ale râului, în aval de oraşul Broşteni, de pe raza localităţii Crucea şi în aval de municipiul Vatra Dornei.
„Am fost semnalat de prefectul de Neamţ asupra faptului că în acest judeţ rezultatele analizelor făcute pe râul Bistriţa şi afluenţi au arătat prezenţa acestei bacterii care poate crea probleme. De asemenea, dumnealui mi-a spus că aceeaşi bacterie a fost identificată şi în zona acumulării de apă Bicaz”, a arătat prefectul judeţului Suceava. El a spus că având în vedere această situaţie a solicitat Direcţiei de Sănătate Publică Suceava informaţii cu privire la alimentările cu apă potabilă din localităţile sucevene traversate de râul Bistriţa. Harasim a declarat că în răspunsul primit de la conducerea DSP Suceava se precizează că această instituţie monitorizează doar calitatea apei potabile şi că la nici una dintre alimentările de apă pentru populaţie nu au fost semnalate probleme.
Prefectul a adăugat că pentru verificarea calităţii apelor râului Bistriţa pe teritoriul judeţului Suceava a luat legătura cu Administraţia Bazinală de Apă Siret, care a prelevat deja probe din cele trei secţiuni ale cursului de apă. Analizele vor fi efectuate la Direcţia de Sănătate Publică Neamţ, rezultatele urmând să fie prezentate în termen de 48 de ore. „La noi nu au fost probleme, dar trebuie să facem o evaluare şi, preventiv, să vedem dacă e posibil să fie un grad de încărcare a apelor cu această bacterie din zona judeţului Suceava”, a spus Constantin Harasim.
Autorităţile din Neamţ au anunţat la finalul săptămânii trecute că toate lacurile din acest judeţ, de pe râul Bistriţa, sunt infestate cu bacteria Clostridium Perfringens.
Potrivit specialiştilor, bacteria Clostridium Perfringens poate genera forme severe de infecție alimentară şi se manifestă prin dureri de stomac, diaree sau crampe abdominale.