Un accident rutier petrecut acum trei ani de zile s-a transformat într-o dramă cumplită şi într-un caz revoltător în acelaşi timp. Pe 15 ianuarie 2013, un şofer băut, care lucra pe o autoutilitară, a accidentat o fetiţă în vârstă de 8 ani. În loc să sune imediat la 112, şoferul, panicat, a fugit şi a revenit la faţa locului cu altă maşină, micuţa fiind abandonată sub un camion şi ajungând foarte târziu la spital. Copila a suferit leziuni înfiorătoare, care au ţintuit-o la pat, într-o stare groaznică, din care nu şi-a mai revenit. Din cauza lipsei banilor, de doi ani de zile fata nu a mai fost dusă la şedinţele de oxigenoterapie de care are nevoie. Familia nu are bani, iar procesul privind despăgubirile nu a fost finalizat. Peste toate acestea, nu putem să nu remarcăm, cu amărăciune, pedeapsa pe care a primit-o şoferul: 9 luni de închisoare cu suspendare.
Dublu şoc: Acroşată de autoutilitară şi proiectată într-un camion
15 ianuarie 2013, ora 14.00. Florin Codrin Buliga, atunci în vârstă de 32 de ani, din satul Neagra Şarului, comuna Şaru Dornei, lucra pe o autoutilitară cu care transporta pâine pentru o brutărie din localitate. Deşi în miez de zi, bărbatul consumase alcool cu toate că, au mărturisit multe persoane care îl cunosc, nu prea obişnuia să o facă. Micuţa Adina Ortoanu se întorcea acasă de la şcoală, după ce trecuse pe la o localnică cu care obişnuia să-şi facă temele. În timp ce se deplasa pe marginea drumului judeţean, pe lângă un camion care staţiona în afara şoselei, fata a fost acroşată de autoutilitara care transporta pâine. Din ancheta poliţiştilor de la Biroul Rutier Vatra Dornei a rezultat că micuţa a suferit un dublu şoc: a fost lovită de autoutilitară, apoi a fost proiectată în camion.
A lăsat fetiţa în drum şi a fugit, revenind cu soţia pe post de şofer
Ce a urmat anulează orice scuză pentru şofer. Panicat, bărbatul a plecat spre casă, cu tot cu maşină. A lăsat autoutilitara şi a revenit la locul accidentului cu autoturismul său, condus de soţie, Laura Maria Buliga. Cei doi au urcat fetiţă în maşină şi au plecat spre Spitalul municipal Vatra Dornei, între timp sunând şi la 112. S-au întâlnit pe drum cu ambulanţa, personalul medical preluând fata. Planul celor doi soţi a fost să ajungă la Spitalul municipal Vatra Dornei, iar accidentul să fie asumat de soţie. Iniţial, femeia a susţinut că ea s-a aflat la volan. Cei doi soţi erau în stare de şoc, astfel că poliţiştii şi-au dat seama în scurt timp care este adevărul.
Condamnările pentru şofer: de la amendă la 9 luni de închisoare
Florin Codrin Buliga a fost pus sub acuzare în scurt timp. A fost arestat preventiv mai puţin de o lună, de pe 15 ianuarie 2013 până la data de 11 februarie 2013. Aveau să fie singurele zile de arest pentru accidentul pe care l-a produs. După o anchetă penală lungă, în condiţiile în care s-au efectuat mai multe expertize, dosarul a ajuns în instanţă la finele anului 2014.
Judecătoria Vatra Dornei a dat sentinţa în acest dosar, pe 21 aprilie 2015. Inculpatul a primit următoarele condamnări: 3 luni de închisoare pentru „vătămare corporală din culpă”, amendă penală de 1.000 de lei pentru „complicitate la fals în declaraţii” (încercarea de a convinge că la volan a fost soţia sa), 5 luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală” (şoferul a avut 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat, la trei ore de la accident, când a putut fi testat), 8 luni de închisoare pentru „părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei care cercetează fapta”. În urma contopirii pedepselor şi a aplicării unui spor, inculpatului i s-a stabilit pedeapsa de 9 luni de închisoare cu suspendare. Acestuia i s-a stabilit un termen de încercare de 2 ani şi 9 luni, în care nu are voie să mai comită vreo infracţiune. În caz contrar, pedeapsa cu suspendare se va transforma în una cu executare. Aşadar, efectiv nici o zi de închisoare. Interesant este că, deşi sentinţa a fost atacată iniţial cu apel, ulterior părinţii au renunţat la procesul de la Curtea de Apel, astfel că decizia magistratului de la Judecătoria Vatra Dornei a rămas definitivă.
De precizat şi că principala justificare a autorului în faţa anchetatorilor a fost că nu a văzut fetiţa din cauză că a fost orbit de soare. El a mai spus că a condus beat deoarece avea de parcurs o distanţă foarte mică şi nu a realizat că poate provoca o nenorocire.
Soţia şoferului a scăpat cu un avertisment
În acelaşi dosar a fost judecată şi soţia inculpatului, pentru infracţiunea de „fals în declaraţii”, pedeapsa stabilită pentru ea fiind de „avertisment”.
Suma de 6.000 de lei, dată de inculpat familiei, drept despăgubiri, pare să-i fi făcut pe părinţi să renunţe la apel, pe principiul că nu îi ajută cu nimic dacă bărbatul ajunge la puşcărie.
Procesul pentru despăgubiri, pe rolul instanţei de apel
În paralelul cu acest proces penal, la Judecătoria Vatra Dornei a început şi un proces pentru despăgubiri morale şi civile, în care s-au constituit părţi civile părinţii fetiţei. Prima sentinţă, din octombrie 2015, a obligat asigurătorul să le achite părinţilor fetei suma total de 68.000 de lei. Decizia a fost însă atacată, a doua parte a procesului fiind acum pe rol, la Curtea de Apel Suceava. La instanţa de apel abia a avut loc un termen de judecată, al doilea fiind stabilit pe 3 martie.
Diagnosticele înfiorătoare ale fetei
Din păcate, despăgubirile vor ajunge mult prea târziu pentru fetiţă. La data externării, în februarie 2013, Adina figura cu următoarele diagnostice: tetrapareză spastică posttraumatică, ruptură hepatică, şoc traumatic, şoc hemoragic, contuzie cerebrală gravă, contuzie pancreas, echimoze faciale, stare febrilă prelungită, accident vascular ischemic extins, anemie posthemoragică. Leziuni absolut înfiorătoare. Primul diagnostic reprezintă marea problemă: paralizie la cele patru membre.
Mama Adinei: „De doi ani de zile, din cauza lipsei banilor, nu i-am mai făcut nici o analiză, am ţinut-o doar acasă”
Am luat legătura, ieri, cu mama fetei, Ana-Maria Ortoanu. Familia Ortoanu este una cu posibilităţi materiale foarte reduse. Părinţii au patru fete, din care două sunt eleve de liceu. Oxigenoterapia este principalul tratament de care are nevoie Adina. O şedinţă costă 100 de euro pe zi şi se poate face doar la două clinici, una la Târgu Mureş şi una la Constanţa, unde se face oxigenare hiperbară.
„În trei ani de zile singura îmbunătăţire este că fata îşi mişcă capul şi pot să o hrănesc cu linguriţa. La început, am reuşit să o duc câteva luni de zile la şedinţele de terapie cu oxigen. De doi ani de zile, din cauza lipsei banilor, nu i-am mai făcut nici o analiză, am ţinut-o doar acasă”, este declaraţia şocantă a mamei.
Părinţii nu ştiu nici măcar cum a evoluat starea fetei
Femeia spune că fiica sa are nevoie în primă fază de RMN şi investigaţii amănunţite, care să stabilească starea ei din prezent şi ce şanse sunt ca tratamentul prin oxigenoterapie să o ajute. Având în vedere situaţia micuţei, în cazul ei nu se mai poate vorbi de o revenire la o viaţă normală. Însă speranţe pentru o îmbunătăţire a stării ei de sănătate ar fi. Ana-Maria Ortoanu spune că medicii i-au spus că fata are şanse de recuperare. Asta era valabil însă la câteva luni de la accident, iar numai medicii ar mai putea spune acum ce se poate face pentru fetiţă.
În Şaru Dornei a fost un caz oarecum asemănător, cu un tânăr rănit grav într-un accident rutier, cu leziuni asemănătoare, care a urmat tratament de acelaşi gen, oxigenoterapie, şi care şi-a revenit în mare parte. Acest caz este raza de speranţă a familiei Ortoanu.
„Aş vrea măcar să ştiu în ce stare este fata, ce şanse are”, este strigătul de durere al mamei lovite de cumplita dramă. Femeia spune că nu are de unde face rost de 4.000-5.000 de lei pentru a putea să plece cu fata la clinici din ţară, pentru investigaţii amănunţite.
Ce au făcut pentru fată autorul accidentului şi soţia care i-a fost complice
Referitor la cel care a provocat nenorocirea, mama Adinei ne-a spus că bărbatul, deşi consătean, nu a venit niciodată să vadă fata. Pe de o parte, probabil că puţini aflaţi în situaţia lui ar putea să o facă.
„A fost doar soţia lui de vreo patru ori. După ce ne-au dat despăgubirile de 6.000 de lei, de care v-am spus, nici ea nu a mai fost”, ne-a mărturisit mama.
Campanie de strângerede fonduri: “O şansă pentru Adina”
O fundaţie, „ÎMPARTE.ro”, a demarat o campanie pentru a strânge fonduri pentru tratamentul micuţei Adina.
„Adina nu are timp să aştepte, Adina are nevoie de ajutorul nostru neîntârziat. Îi putem salva viaţa, îi putem alina suferinţa, o putem ajuta să îşi revină chiar dacă nu va mai fi copilul vesel care a fost. Oxigenoterapia, ale cărei costuri de ridică la 100 de euro/şedinţă, fizioterapia de recuperare, care înseamnă alte sute de euro, medicamente şi traiul zilnic al familiei sunt necesităţi financiare stringente”, este mesajul celor de la fundaţie.
Donaţiile se pot face în conturile mamei, deschise pe numele Ana-Maria Ortoanu:
RO59BRDE340SV47659873400 in EUR deschis la BRD
RO60BRDE340SV53148113400 in RON deschis la BRD
RO74RNCB0243134394300001 in RON deschis la BCR
Pentru cei care au înţeles drama cumplită din acest caz şi vor să încerce să ajute, există şi varianta contactării directe a mamei, la numărul de telefon 0741 092 629. Reprezentanţii fundaţiei pot fi contactaţi la telefonul 0734 174322 sau prin e-mail, admin@imparte.rosau office@imparte.ro
(19 feb 2016, 12:27:24