Camera de Comerţ şi Industrie Suceava va organiza în cursul săptămânii viitoare cea de-a cincea ediţie a evenimentului „Cafeaua cu finanţări”. Evenimentul va avea loc joi, 25 februarie, de la ora 16:30, la sediul CCI Suceava. Preşedintele executiv al acestei instituţii, Lucian Gheorghiu, a declarat că în cadrul acestui eveniment consultanții CCI Suceava din cadrul Departamentului de Programe de Finanțare vor prezenta oportunitățile de finanțare și condițiile principale care trebuie să fie îndeplinite pentru obținerea de fonduri nerambursabile în vederea înființării, creării, dezvoltării unei activități antreprenoriale.
“Ne propunem să organizăm astfel de întâlniri o dată pe luna și să dezbatem în cadrul întâlnirii câte un program de finanțare dedicat antreprenorilor. Astfel vom pune bazele unor noi proiecte de business și vom fructifica oportunitățile oferite de Uniunea Europeană”, a spus Lucian Gheorghiu. El a adăugat că la cea de-a cincea ediţie a „Cafenelei cu finanţări” vor fi dezbătute ghidurile de finanțare destinate actualilor sau viitorilor antreprenori, din cadrul programelor naţionale: START 2016, Comerţ 2016, Microindustrializare 2016 şi IMM-uri în mediul rural 2016. Cei interesaţi să participe la acest eveniment trebuie să confirme participarea până cel târziu miercuri, 24 februarie, la telefoanele 0230/521506, 0747.496.010, 0749.145.569 sau 0742.108.142. Participarea la acest eveniment organizat de CCI Suceava este gratuită.