Anul acesta, unităţile de cult din municipiul Suceava au solicitat administraţiei locale un sprijin financiar care depăşeşte cu mult posibilităţile acesteia, 20 de milioane de euro, banii respectivi fiind colectaţi din taxele şi impozitele achitate de populaţie abia în zece ani de zile.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a spus că, la finele lunii februarie, va veni în faţa Consiliului Local cu o propunere de sprijinire a bisericilor din municipiu, dar în nici un caz la valorile solicitate de acestea.
„S-au cerut în acest an 20 de milioane de euro doar pentru unităţile de cult. E drept, cea mai mare sumă de bani, 15 milioane de euro, este solicitată pentru realizarea parcării subterane a Catedralei Naşterea Domnului. Ei au depus un proiect în acest sens, dar nu se poate face parcare pe banii primăriei. Mai sunt o serie de lucrări necesare acolo, dar legea spune clar că finanţările de acest gen pot fi acordate pentru construirea sau reabilitarea unităţilor de cult”, a declarat edilul sucevean.
În baza solicitărilor formulate de unităţile de cult sucevene, primarul Ion Lungu a întocmit un proiect de hotărâre prin care se alocă finanţări, dar la o valoare de 20 de ori mai mică decât cea solicitată.
„Voi propune alocarea unei sume de aproape 4,5 milioane de lei pentru sprijinirea a 40 de unităţi de cult. Cele mai mari sume sunt propuse a fi acordate pentru trei solicitanţi – 500.000 de lei pentru refacerea sediului Arhiepiscopiei Sucevei, unde anul trecut a fost incendiu şi a ars, 500.000 de lei pentru Catedrală, la realizarea picturii şi a unor lucrări interioare şi exterioare, 500.000 de lei pentru Biserica Filadelfia, unde este o şcoală în care se face performanţă şi apreciem acest lucru. Acordăm sprijin şi celorlalte unităţi de cult care au depus solicitări, după ponderea pe care o au fiind sprijinite toate confesiunile”, a precizat edilul sucevean.
Anul trecut, Primăria Suceava a acordat unităţilor de cult finanţări de aproape 4 milioane de lei, încât, practic, suma propusă a fi alocată anul acesta este cu 10% mai mare decât anul trecut.
„Ei au cerut 20 de milioane de euro, noi le dăm un milion de euro. Trebuie să ţinem cont şi de faptul că toţi vin cu justificarea că guvernul nu are posibilităţi financiare să dea bani la unităţile de cult, chiar prim-ministrul îndemnându-i să se îndrepte cu solicitările către autorităţile locale”, a mai spus Ion Lungu.
Suma solicitată de unităţile de cult anul acesta depăşeşte cu mult chiar şi solicitările unităţilor şcolare din municipiu, care au cerut 12 milioane de euro pentru lucrări de investiţii şi reparaţii, adică de 11 ori mai mult decât beneficiaseră în 2015, din fondurile puse la dispoziţie de la bugetul local.
(18 feb 2016, 12:09:21
E misto meseria asta, sa primesti bonusuri de 1 milion de euro an de an. Cum naiba sa nu aiba toti Audi, vile si menajere? Prost e ala care da nu ala care cere.