După mai bine de un an şi jumătate de când a fugit în Ucraina în speranţa că va scăpa de restul de condamnare pe care îl mai are de executat, omul de afaceri Dumitru Morhan este aproape de a fi trimis pachet în România. În cursul zilei de sâmbătă, Dumitru Morhan a fost reţinut de poliţiştii ucraineni, care au pus în aplicare astfel mandatul internaţional de arestare emis de autorităţile române încă din 23 iunie 2014.
Reprezentanţii Inspectoratului General al Poliţiei Române au confirmat informaţia potrivit căreia Morhan este reţinut pe teritoriul Ucrainei şi au precizat că va urma procedura standard pentru extrădarea acestuia. Interesant este că Dumitru Morhan nu figura pe lista cu persoane urmărite, poate şi pentru faptul că o bună perioadă de timp nu se ştia cu exactitate cât mai are de executat.
Această dilemă a plecat de la faptul că omul de afaceri sucevean a fost condamnat într-un prim dosar şi a executat o parte din pedeapsă, fiind eliberat condiţionat, iar mai apoi a primit o nouă condamnare. Practic, a fost nevoie de un al treilea proces, prin care să se stabilească restul de pedeapsă pe care Dumitru Morhan îl mai are de executat în penitenciar. Potrivit propriilor declaraţii, perioada pe care ar trebui să o mai petreacă după gratii este de 3 luni şi 19 zile.
Fabrica de ape de la Budineţ pare să fi fost piatra de moară pentru Morhan
Deşi nu mai avea de executat o perioadă prea mare, Dumitru Morhan a refuzat să se întoarcă în România, deşi mai mulţi cunoscuţi l-au sfătuit că este mai bine să-şi rezolve probleme judiciare de acasă decât să stea fugar.
Este interesant cum a fost găsit Morhan de ucraineni după mai bine de un an şi jumătate, în condiţiile în care acesta nu s-a străduit nici un moment să se ascundă, ba chiar a apărut prin presa din Suceava, Cernăuţi şi Storojineţ cu mai multe interviuri despre noua afacere în care s-a implicat. Este vorba de fabrica de ape de la Budineţ, din raionul Storojineţ, pe care Morhan ar fi cumpărat-o împreună cu alţi afacerişti din Ucraina. Potrivit anumitor informaţii, acţiunile acestei fabrici ar fi fost deţinute de mai multe persoane, iar vânzarea nu s-a realizat cu toate actele în regulă.
Iritat că i se cere socoteală pentru fabrica pe care o credea doar a sa, Dumitru Morhan s-ar fi prezentat la Poliţia din Cernăuţi pentru a depune o reclamaţie. Numai că, surpriza a fost una neplăcută chiar pentru el. Poliţiştii ucraineni şi-au adus aminte brusc de existenţa mandatului internaţional de arestare emis de autorităţile din România, astfel că Dumitru Morhan s-a ales cu o pereche de cătuşe şi o perioadă de arest preventiv, măsuri obligatorii în astfel de situaţii.
Miza apelor de la Budineţ este una enormă
Rezervele uriaşe de apă din subsolul de la Budineţ par a fi adevărata miză din spatele arestării lui Morhan. Pe un perimetru de 2,48 hectare există cinci puţuri de apă, aflate la o adâncime între 95 şi 140 de metri. În schimb, bazinul subteran de apă se întinde pe aproape 38 de hectare, ceea ce înseamnă că rezervele de apă de la Budineţ sunt imense, potenţialul fabricii fiind unul extraordinar.
Oamenii cu care Dumitru Morhan a început activitatea la Budineţ au estimat că producţia anuală se va ridica la 18.615.000 de litri.
Fabrica de la Budineţ a apărut pe piaţa de profil după al Doilea Război Mondial, în perioada în care acest teritoriu a ajuns în administrarea URSS. La început a fost o activitate mai timidă, dar ulterior calitatea apelor de aici a fost certificată, inclusiv la nivel internaţional, şi a devenit tot mai căutată.
Apele de la Budineţ au obţinut premii la diferite concursuri, dar cel mai important rămâne titlul de Cavalerul de Cristal, din 1998, din Malta. Localnicii spun că apa de la Budineţ a fost preferată lui Leonid Brejnev, fostul preşedinte al URSS, iar la Jocurile Olimpice de la Moscova din 1980 toată apa a provenit de aici.
Istoria condamnărilor lui Dumitru Morhan
Dumitru Morhan a ajuns în penitenciar în noiembrie 2012, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat la 3 ani de închisoare în dosarul privind tentativa de înşelăciune asupra văduvei fostului deputat Ştefan Tcaciuc. Ulterior, el s-a prevalat de prevederile Noului Cod de Procedură penală, iar pedeapsa i-a fost redusă la 2 ani şi 6 luni de închisoare, fiind eliberat în primăvara anului 2014.
În iunie 2014, împotriva lui Dumitru Morhan a fost pronunţată o nouă condamnare, de 2 ani şi 6 luni de închisoare, în dosarul privind înşelăciuni cu produse de balastieră. La această pedeapsă a fost adăugat un spor de 1 an, astfel încât liderul UDUR a primit 3 ani şi 6 luni de închisoare. În urma cererilor de contopire a pedepselor din cele două dosare, Curtea de Apel Suceava a decis reducerea sporului de pedeapsă, astfel încât condamnarea finală din acest moment este de 3 ani de închisoare. În acest moment, pe numele lui Morhan există un alt dosar penal, tot cu afaceri în domeniul produselor de balastieră.
(17 feb 2016, 12:56:15
Nu-l aduceti in Romania ca are gripa porcina!))))