Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
luni, 15 feb 2016 - Anul XXI, nr. 37 (6150)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9766 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7317 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   19 imagini |   ø fişiere video

Păstrarea tradiţiilor

Spectacol de cântece şi jocuri populare, la închiderea proiectului „10 pentru folclor”, desfăşurat la Moara

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Proiectul „10 pentru folclor”, organizat în perioada 8-13 februarie, s-a încheiat sâmbătă, la Căminul Cultural din Moara, cu un spectacol de cântece şi jocuri populare care a animat zecile de spectatori care au ales să-şi petreacă mai bine de două ore în compania unor artişti profesionişti. În aşteptarea artiştilor profesionişti care să le vorbească despre folclor, despre instrumente muzicale, care să le ofere bucuria unui spectacol de calitate, publicul din Moara a aplaudat evoluţia Grupului folcloric „Dor” din localitate, coordonat de inimosul profesor Constantin Irimia. Ţinuta micilor artişti, costumele populare pe care le-au purtat, bucuria cu care au cântat şi jucat, naturaleţea mişcărilor coregrafice, toate aceste elemente i-au cucerit pe localnici, care au aplaudat frenetic evoluţia elevilor.

 

„Popor român, trezeşte-te la viaţă”

În sala Căminului Cultural din Moara s-au aflau mulţi copii şi tineri, părinţi, profesori, pentru că scopul proiectului „10 pentru folclor” este introducerea folclorului ca obiect de studiu opţional în şcolile din judeţul Suceava. De aceea, săptămâna trecută au fost organizate întâlniri între susţinătorii introducerii folclorului în şcoli, ca obiect opţional, şi elevi, profesori, părinţi în localităţile Suceava, Bosanci, Berchişeşti, Dolhasca, Mănăstirea Humorului, Câmpulung Moldovenesc, Dărmăneşti, Satu Mare, Mălini şi Moara.

Întâlnirea de sâmbătă, de la Căminul Cultural din Moara, a fost cu atât mai importantă cu cât în sală s-au aflat şi primarii sau viceprimarii localităţilor care au susţinut proiectul „10 pentru folclor”. Unii dintre ei au spus că sunt iubitori de folclor şi că îşi doresc ca folclorul să fie introdus ca obiect de studiu opţional în şcolile din judeţul Suceava.

Primarul comunei Berchişeşti, Violeta-Zenovia Ţaran, şi primarul oraşului Dolhasca, Maria Cojocariu, au purtat la acest eveniment costumul popular specific zonei pe care o reprezintă. Primarul comunei Mănăstirea Humorului, Constantin Moldovan, autor și iubitor de epigramă și poezie, a dat citire câtorva versuri sugestive pentru vremurile pe care le trăim: „De ce atâta ură, dezbinare? / De ce un crez nu poate a ne uni, / Când viaţa este atât de trecătoare / Şi nu avem mai multe Românii. / Se răsucesc strămoşii în morminte, / Răcnesc nepoţii încă nenăscuţi / Când ne pătrunde răul din cuvinte / Şi ne zâmbim timizi şi prefăcuţi. / Hai să învăţăm că numai împreună / Îi vom putea răpune pe duşmani, / Ca moştenirea noastră cea străbună / S-o ducem mai departe peste ani. / Şi-ncrezători, în ciuda rătăcirii, / Să ne-mbrăcăm de mâine dimineaţă / În straiele iertării şi iubirii. / Popor român, trezeşte-te la viaţă”.

 

Susţinere

Iniţiatoarea proiectului, Mihaela Bârsan (realizatoarea emisiunii folclorice „Izvoare” de la postul de televiziune Intermedia Suceava), a fost moderatoarea evenimentului, mulţumind tuturor şi fiecăruia în parte pentru participare, susţinere, aprecierea unui proiect în care ea crede şi pe care vrea să-l ducă mai departe. Ea a ţinut să precizeze că nici unul dintre artiştii care au evoluat în spectacolele susţinute în cadrul proiectului „10 pentru folclor” nu a avut vreo pretenţie financiară.

La întâlnirea de la Moara i-au fost alături şi au susţinut „10 pentru folclor” prefectul judeţului Suceava, Constantin Harasim, Leonard Zamă (poli-instrumentist), Costinel Leonte (maestru coregraf), Constantin Mândrişteanu (instrumentist), Angelica Flutur (interpretă de muzică populară), care a susţinut şi un minirecital de muzică populară, Viorel Varvaroi (directorul Centrului Cultural Bucovina), Loredana Ceică (inspector şcolar), Giani Leonte (preşedintele Alianţei Sindicatelor din Învăţământ – Suceava), Ancuţa Corlaţan (interpretă de muzică populară), care a încântat publicul cu câteva piese de muzică populară, graficianul şi caricaturistul Mihai Pânzaru PIM, care a realizat şi câteva portrete invitaţilor prezenţi la eveniment, Ion Băiţan, directorul Şcolii Populare de Arte „Ion Irimescu” Suceava, şi Tamira Gonda Cojocariu, directorul Ansamblului Artistic „Ciprian Porumbescu” Suceava.

 

Diplome de excelenţă

Pe scena Căminului Cultural din Moara au urcat şi artişti profesionişti de la Ansamblul „Ciprian Porumbescu” Suceava, artişti instrumentişti, dar şi soliştii Sorin Filip, George Finiş, Rodica Andronic şi Lucica Păltineanu, care, împreună cu mai tinerele interprete Angelica Flutur şi Ancuţa Corlaţan, au oferit publicului clipe de bucurie, de muzică adevărată, pentru care au fost aplaudaţi îndelung.

Directorul Centrului Cultural Bucovina,Viorel Varvaroi, a înmânat diplome de excelenţă primarilor care au găzduit în localităţile pe care le conduc proiectul „10 pentru folclor”. Diplome de excelenţă au primit şi cei „10 pentru folclor”, oamenii care au participat la fiecare întâlnire din cele zece localităţi vizate, dar şi colaboratorii şi susţinătorii proiectului. “10 pentru folclor” a fost organizat de Televiziunea Intermedia şi Alianţa Sindicatelor din Învăţământ - Suceava, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava, Centrul Cultural Bucovina, primăriile şi şcolile din localităţile în care s-au organizat cele zece întâlniri. 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Spectacol de cântece şi jocuri populare, la închiderea proiectului „10 pentru folclor”, desfăşurat la Moara.
 Vizualizări articol: 2112 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 2 voturi
Spectacol de cântece şi jocuri populare, la închiderea proiectului „10 pentru folclor”, desfăşurat la Moara5.052

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei

Reteta Zilei

Bucataria pentru toti Biscuiți digestivi cu semințe și fructe uscate Putem înlocui uneori, de dragul propriei sănătăți, obișnuitele ”crănțănele” pe care le ronțăim la televizor cu ceva gustos și fără puzderie de conservanți, coloranți sintetici, îndulcitori cu nume bizare și afânători.... Citeşte