Una dintre cele mai dificile alegeri pentru un tânăr cuplu, care vrea să îşi unească destinele, este nu cea a rochiei de mireasă, a costumului mirelui, a buchetului sau a altor elemente care contează doar în ziua nunţii, ci a celui care se va ocupa de imortalizarea întregului eveniment, surprinzând în imagini trăirile lor, ale celor apropiaţi, momentele esenţiale, detalii semnificative, momente comice, o privire încărcată de dragoste sau un surâs ce face să tresară inima celui iubit.
În fond, asta face diferenţa dintre un fotograf profesionist şi unul care s-a dotat cu cele mai noi tehnologii de pe piaţă.
Tocmai de aceea am discutat cu unul dintre cei mai apreciaţi fotografi suceveni, Cătălin Cîmpan, prezent la Târgul de Nunţi „Trend Mariaj”, de la Shopping City Suceava, care, deşi se ocupă de fotografiere încă din 2009, se consideră a fi unul profesionist de numai doi ani.
„M-am dezvoltat pe parcurs, în principal prin investiţiile făcute în programe de pregătire în domeniul fotografiei. Nu ţintesc să am multe nunţi într-un an, mă ocup de maximum 22-25 de nunţi într-un an. Într-un sezon de nunţi poţi semna şi peste 40 de contracte, dar volumul de muncă te depăşeşte, este foarte greu să îi acorzi fiecăreia atenţia necesară”, spune Cătălin Cîmpan, care are deja în palmares aproximativ 100 de nunţi.
Foarte multe şedinţe foto cu mirii sunt realizate în Santorini, o frumoasă insulă din Marea Egee, în Austria, în Bulgaria, la Veliko Tărnovo și la Balcic, ori în locaţii deosebite din România, precum Castelul Sturdza de la Miclăuşeni sau Palatul Cuza de la Ruginoasa.
„De obicei se aleg locuri pitoreşti, dar, la fel de bine, fotografii de nuntă pot fi realizate aici, într-un centru comercial sau un alt loc pe care nu l-ai asocia în mod normal cu o nuntă. Dacă există conexiune între subiecţi, o simbioză, ce se află în spate nu prea mai contează. Fotografia este despre ei, nu contează aparatura, ci fotograful şi cei care se află în faţa obiectivului. Dacă cei pe care îi fotografiezi nu sunt într-o stare corespunzătoare, este de datoria ta să-i aduci în acea stare. Mirii vor ca fotograful să fie un punct de sprijin pentru ei, în ziua nunţii lor”, mărturiseşte Cătălin Cîmpan. Printre şedinţele foto „de suflet” se numără şi cea a unor tineri plecaţi peste hotare la muncă, ce au venit acasă, la locurile de baştină, pentru a se căsători în straiele tradiţionale, pentru a păstra apoi mereu cu ei, în albumul de nuntă, frumuseţea Bucovinei, cu oamenii şi tradiţiile ei.
Acum, când aparatele de fotografiat moderne, performante, se găsesc aproape în fiecare casă, când pozele nu mai sunt limitate de numărul de poziţii de pe filmul care trebuie ulterior developat, munca unui fotograf profesionist poate fi considerată de unii inutilă sau prea scumpă. Sau nu.
„Principiul este simplu – calitate nu cantitate. Fiind era digitală, se pot oferi foarte simplu şi 30.000 de poze, dar importante sunt momentele unice de la o nuntă, care chiar impresionează, începând cu o îmbrăţişare a părinţilor, a fraţilor, a unei mătuşi cu care nu te-ai văzut de foarte mult timp, ori un moment haios la biserică. Contează mult experienţa ta de a lucra cu ei în ziua nunţii, iar după ce ai terminat procesul fotografic, sunt acele mici reglaje pe care le faci pentru ca fotografia să fie foarte bună pentru ei”, a explicat fotograful Cătălin Cîmpan.
Albumul de nuntă, moştenire de familie
Cea mai importantă misiune a unui fotograf de nunţi este realizarea albumului foto al evenimentului. Acesta trebuie să fie unul palpabil, tipărit, nu digital, după cum spun specialiştii în domeniu.
„O imagine surprinsă nu este fotografie până când nu este printată. Sentimentul pe care îl transmite o fotografie printată este mult mai intens decât cel al uneia văzute pe calculator. De aceea este foarte important albumul foto, pentru că primul lucru cu care se mândrește un cuplu este albumul lor de nuntă, pe care îl pot arăta oricând celor care vin în vizită, la ei acasă. Fiecare fotografie de acolo trebuie să spună o poveste dintr-un anumit moment al zilei, trecând prin toate etapele pregătitoare – întâlnirea cu familia, sentimente, emoții care nu pot fi regizate, trecând apoi prin realizarea unor portrete. Albumul de nuntă este o moştenire de familie, este cartea ta cu amintiri. Simplitatea este cuvântul cheie. Ce este simplu şi place acum va fi plăcut şi peste 5, 10 sau 20 de ani. Calitatea contează, nu cantitatea. Uneori, mai puţin înseamnă mai mult”, consideră Cătălin Cîmpan.
La un astfel de album se pune mult accent pe sesiunea foto, care poate fi făcută în ziua nunții sau după aceasta. Avantajul sesiunii foto de după nuntă este că nu mai este limită de timp și de spațiu, se poate merge într-un loc anume și se poate sta mai mult timp.
„De obicei nu pun foarte mult accent pe fundalul fotografiei. Importantă este relația dintre personaje, nu acele situaţii care pot fi produse artificial. Din acest motiv nici nu fac fotografiile cu bliţ, pentru că oamenii când văd lumina bliţului se cenzurează – nu mai râd cu gura până la urechi, adoptă o anumită postură... Asta înseamnă fotografie, nu acele poze în care toată lumea se uită cu ochii spre aparat şi eventual le ies şi ochii roşii de la lumina bliţului. Nu sunt împotriva celor care folosesc bliţul, uneori îl folosesc şi eu, este mai mult vorba de un stil propriu”, a explicat artistul fotograf.
Aspectul mirilor îi determină uneori pe fotografi să îşi aleagă sau nu clienţii, ori să le ofere condiţii preferenţiale.
„Pentru mine nu este important cum arată mirele sau mireasa. Fiecare om este frumos în felul său, depinde de cum îl fotografiezi. Frumuseţea ţine foarte mult de subiectivism, de cel care te priveşte”, a spus Cătălin Cîmpan, care mărturiseşte că nu a venit la Târgul de Nunţi în ideea de a semna cât mai multe contracte, cât pentru faptul că a fost prezent la toate ediţiile sale, pentru a exista în subconştientul potenţialilor clienţi, atunci când vor ajunge la momentul să facă o alegere, cât şi pentru a socializa cu unii colegi din domeniu.