Un bărbat de 65 de ani din satul Brădăţel al comunei Horodniceni a fost prins de autorităţi după ce s-a conectat ilegal la reţeaua de curent electric. Poliţiştii şi reprezentanţii E.ON au ajuns la locuinţa bărbatului în urma unui denunţ făcut de sora acestuia, care este proprietara casei din satul Brădăţel.
Poliţiştii Postului de Poliţie Horodniceni au fost anunţaţi marţi la prânz, de o femeie din municipiul Suceava, că fratele său de 65 de ani, care locuieşte în locuinţa ei din satul Brădăţel, a intervenit în mod neautorizat asupra instalaţiei electrice, în scopul de a nu fi înregistrată energia electrică consumată. Poliţiştii s-au deplasat marţi la Brădăţel, împreună cu femeia şi cu reprezentanţii E.ON Distribuţie România S.A., pentru a verifica cele sesizate de proprietara casei. Aici au constatat că bărbatul locuieşte singur în locuinţa surorii sale, iar în anul 2014 locuința a fost debranșată de la rețeaua electrică, în urma unei cereri a proprietarei imobilului. După o perioadă de timp, bărbatul s-a reconectat în mod ilegal la rețea, iar cu un cablu instalat în podul locuinței a evitat contorul electric, cu scopul de a nu fi înregistrată energia electrică consumată. În urma verificărilor făcute, reprezentanţii E.ON au luat măsura deconectării locuinţei de la reţeaua de curent electric, urmând a stabili prejudiciul creat de bărbat în această perioadă de timp. Poliţiştii au deschis pe numele bărbatului un dosar de cercetare penală pentru comiterea infracţiunii de furt.