Senatorul PSD de Suceava Neculai Bereanu i-a solicitat preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Turism, Anca Pavel Nedea, să precizeze în mod clar când va fi finalizată pârtia de schi de pe masivul Rarău. Într-o interpelare la adresa şefului ANT, Neculai Bereanu aminteşte că această pârtie de schi este una dintre investiţiile extrem de importante aflate în curs de derulare în municipiul Câmpulung Moldovenesc, lucrările fiind finalizate în proporţie de 80%. Neculai Bereanu a amintit că investiţia a fost demarată printr-o hotărâre de guvern, cu finanţare din bugetul dezvoltării regionale şi turismului. „Lucrările au început în anul 2011 şi ar fi trebuit să se finalizeze în anul 2012. Consecinţele nefinalizării acestei investiţii sunt extrem de negative. În primul rând, există riscul degradării lucrărilor şi a utilajelor de transport instalate şi în al doilea rând, cheltuielile cu paza şi întreţinerea investiţiei sunt o povară grea şi nejustificată pentru Primăria municipiului Câmpulung Moldovenesc”, a declarat senatorul PSD de Suceava. Neculai Bereanu a subliniat faptul că finalizarea pârtiei de schi de pe Rarău ar contribui la dezvoltarea turismului în întreaga zonă, dar şi la crearea unui număr important de locuri de muncă.
În aceste condiţii, Neculai Bereanu i-a solicitat preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Turism să precizeze când vor fi alocate fondurile pentru finalizarea pârtiei de schi de pe Rarău şi termenul când vor fi terminate lucrările.
Reamintim că duminica trecută peste 1.000 de câmpulungeni au participat la un miting pentru susţinerea finalizării pârtiei de schi de pe Rarău, printre susţinătorii acestui proiect aflându-se şi luptătorul Cătălin Moroşanu. Printre mesajele afişate de câmpulungenii participanţi la miting s-au numărat cele precum „Câmpulungul poate renaşte prin pârtia de ski Rarău”, „Pârtia de ski = locuri de muncă”, „Nu vrem bogăţii, vrem doar pârtia de ski”, „Am venit în piaţă ca să ţinem pârtia în viaţă”, „Câmpulung Moldovenesc – staţiune de interes naţional”, „Aţi uitat de Câmpulung? Aici banii nu ajung”, „Vrem turism la Câmpulung”, „Vrem pârtie în Carpaţi”, „Salvaţi pârtia, salvaţi turismul în Câmpulung” sau „Luptăm, luptăm, pârtia să o finalizăm”. Câmpulungenii care au iniţiat acest miting au anunţat că astfel de acţiuni vor continua dacă autorităţile nu fac nimic pentru finalizarea pârtiei de schi de pe Rarău.