Social-democraţii îşi vor lansa la finalul acestei săptămâni candidaţii pentru funcţiile de primar din 23 de localităţi sucevene din zonele Rădăuţi, Solca şi Vicov. Potrivit preşedintelui Organizaţiei Municipale PSD Rădăuţi, Nistor Tătar, evenimentul va avea loc vineri, de la ora 17:00, la Casa de Cultură. Nistor Tătar a precizat că în cadrul acestui eveniment vor fi prezentaţi candidaţii PSD pentru primăriile localităţilor care fac parte din colegiile de deputaţi 6 şi 7.
De precizat că principala lansare va fi cea a candidaturii lui Nistor Tătar pentru funcţia de primar al municipiului Rădăuţi. Nistor Tătar a precizat că doreşte să câştige funcţia de primar pentru a reinstaura normalitatea în Rădăuţi, dar şi pentru a le arăta rădăuţenilor că în patru ani se pot face lucruri frumoase pentru ei. El a spus că ţinta social-democraţilor este câştigarea funcţiei de primar, cât şi majoritatea în Consiliul Local. „Vineri vom prezenta programul electoral, pe care îl vom completa ulterior cu tot ceea ce ne vor solicita locuitorii municipiului Rădăuţi”, a spus Nistor Tătar. Acesta ocupă în momentul de faţă o funcţie de consilier judeţean şi este director al SC Servicii Comunale SA Rădăuţi.
De precizat că la evenimentul de vineri va avea loc lansarea candidaţilor PSD din Rădăuţi, Solca, Milişăuţi, Vicovu de Sus, Arbore, Burla, Frătăuţii Vechi, Horodnic de Sus, Iaslovăţ, Satu Mare, Volovăţ, Bilca, Brodina, Gălăneşti, Horodnic de Jos, Marginea, Poieni Solca, Putna, Straja, Suceviţa, Ulma, Vicovu de Jos şi Voitinel.
Lansarea candidaţilor din localităţile din colegiile 6 şi 7 va avea loc în prezenţa conducerii Organizaţiei Judeţene Suceava a PSD şi a parlamentarilor social-democraţi.