Trei bărbaţi din comuna Dumbrăveni, care comercializau articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte în Ipoteşti, au rămas fără marfă şi riscă şi dosare penale, după ce au fost luaţi la întrebări de o patrulă de jandarmi. S-a întâmplat luni, în jurul orei 18.00, când un echipaj al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Suceava, aflat pe raza comunei Ipoteşti, a observat trei bărbaţi care ofereau spre vânzare haine şi pantofi. Jandarmii au observat că produsele purtau mărci de renume, fără a exista acte de provenienţă a acestora.
„Articolele de îmbrăcăminte se aflau în portbagajul unui autovehicul cu care cei trei s-au deplasat în mai multe zone ale localităţii, cu scopul de a le comercializa”, a declarat sublocotenentul Nicoleta Turculeţ, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei.
În portbagaj au fost găsite 42 de articole vestimentare (şapte costume, 24 de cămăşi şi 11 perechi de pantaloni).
Unul dintre bărbaţi a declarat că nu făcea comerţ, iar marfa era un „cadou de nuntă” pe care voia să-l ofere unei persoane din Ipoteşti.
„În cauză au fost întocmite actele de sesizare privind săvârşirea unei fapte susceptibile de a fi infracţiunea de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare. Persoanele în cauză au fost predate, împreună cu articolele vestimentare găsite asupra lor, serviciului specializat din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava”, a mai precizat sublocotenentul Nicoleta Turculeţ.
Bunurile urmează a fi expertizate pentru a se certifica faptul că sunt contrafăcute.