O tânără în vârstă de 23 de ani, care are gradul de sublocotenent, a preluat începând de ieri funcţia de purtător de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Suceava. Nicoleta Turculeţ a preluat atribuţiile ofiţerului responsabil cu relaţiile publice şi cu publicul de la maiorul Bogdan Cornaci, care a fost purtător de cuvânt din anul 2007.
Tânăra a absolvit Academia de Poliţie ,,Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti, promoţia 2014, iar până acum şi-a desfăşurat activitatea în cadrul Statului Major al Jandarmeriei Suceava. A fost comandant de pluton şi a avut în subordine 25 de subofiţeri, jandarmi care asigură paza la unităţile de Parchet şi la Palatul de Justiţie.
În ceea ce-l priveşte pe maiorul Bogdan Cornaci, ofiţerul îşi va desfăşura activitatea în cadrul Statului Major, unde va coordona misiunile de pază şi protecţie a obiectivelor din responsabilitatea unităţii.
„Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Suceava va continua să informeze, în mod obiectiv şi transparent, opinia publică cu privire la misiunile, rolul şi contribuţia jandarmilor suceveni la asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică”, se arată într-un comunicat al Jandarmeriei Suceava.
( 9 feb 2016, 21:51:44