Patru membri ai unei familii de romi din Gura Humorului şi-au aflat condamnările într-un dosar în care au fost trimişi în judecată pentru un episod violent petrecut pe 12 mai 2013, imediat după ce s-a produs un accident rutier mortal. În acea zi un tir scăpat de sub control a accidentat mortal un bărbat, tatăl, respectiv frate cu inculpaţii din acest dosar. După tragedie, la locul accidentului s-au adunat în jur de 200 de oameni furioşi, câţiva dintre ei încercând să intre în cabina autotrenului, în care şoferul se baricadase. La faţa locului au intervenit mai multe echipaje de poliţie, inclusiv „mascaţi” de la Serviciul de Intervenţie Rapidă, atmosfera fiind una foarte tensionată. Trei dintre inculpaţi au fost condamnaţi la câte 4 luni de închisoare, pedepsele fiind suspendate condiţionat, pe perioada unor termene de încercare de 2 ani şi 4 luni de zile, în timp ce al patrulea, care la data comiterii faptelor era minor, a primit măsura educativă a asistării zilnice pe o perioadă de 2 luni. De precizat că trei dintre inculpaţi sunt fii ai bărbatului decedat în accident, în timp ce unul a fost frate cu defunctul. Sentinţa a fost dată de Judecătoria Gura Humorului şi poate fi atacată cu apel.
Un accident în urma căruia s-au acordat despăgubiri de 140.000 de euro
Accidentul din data de 12 mai 2013 a dus la decesul lui Ilie Vîjîilă, în vârstă de 49 de ani, membru al unei numeroase familii de romi, care stă în zona de la ieşirea din Gura Humorului spre Câmpulung Moldovenesc. Accidentul s-a petrecut în apropierea casei lui Ilie Vîjîilă, pe DN 17, în dreptul intersecţiei cu drumul secundar care duce spre Mănăstirea Voroneţ.
Bărbatul se deplasa pe marginea drumului, pe sensul de mers Gura Humorului – Câmpulung Moldovenesc, fiind la câţiva paşi de casă. El se întorcea împreună cu soţia de la un magazin din apropiere, unde făcuse cumpărături. Din spatele său, un autotren a fost scăpat de sub control de şofer. Colosul, condus de Constantin Miaută, atunci în vârstă de 35 de ani, a pătruns pe trotuar, iar remorca l-a acroşat pe bărbatul în vârstă de 49 de ani. Acesta a fost târât pe o distanţă de câteva zeci de metri şi aruncat într-un canal, fiind omorât pe loc. Nenorocirea putea fi şi mai mare, tirul trecând razant şi pe lângă femeie.
Şoferul a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă, dosarul fiind între timp finalizat definitiv, atât pe latura civilă, cât şi pe cea penală. Şoferul a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an şi 4 luni de închisoare, suspendată sub supraveghere, în timp ce membrii familiei decedatului au obţinut, definitiv, despăgubiri cifrate la 140.000 de euro.
Revenind la ce s-a întâmplat după accident, autotrenul a fost pur şi simplu asaltat de oamenii disperaţi şi furioşi, norocul şoferului fiind că a reuşit să se blocheze în cabină, dar şi că poliţia a ajuns repede la faţa locului. Acest episod violent a fost înregistrat video, fiind probă în dosar.