O femeie în vârstă de 47 de ani, din Stroieşti, visează să-şi vadă tablourile realizate de ea într-o expoziţie

O femeie în vârstă de 47 de ani, din Stroieşti, Eleonora Ferar, visează să-şi vadă tablourile realizate de ea într-o expoziţie. Fără să aibă studii în materie de pictură, dar având încredere în talentul ei nativ, femeia s-a apucat să picteze tablouri pe pânză în culori acrilice în urmă cu doi ani. Motivaţia femeii de a se apropia de şevalet, de a pune culoare pe pânză, a fost de fapt dorinţa ei de a-şi depăşi limitele, de a face un lucru care o relaxează şi care o face fericită.

În tablourile ei se regăseşte natura statică. A realizat peste 25 de tablouri de diferite dimensiuni în care se regăsesc flori, peisaje, animale. „Când stau în faţa şevaletului, când pictez, mă simt foarte bine. De mică mi-a plăcut să desenez. Încă de la grădiniţă, educatoarea a văzut că am o oarecare siguranţă atunci când desenez. După ce am mai crescut, colegii, dar şi profesorii mă îndemnau să desenez. Nu aveam culori, aşa că desenam pe hârtie cu creionul, iar după aceea coloram cu creioane colorate”, ne-a povestit femeia.

Deşi multe dintre desenele pe care le făcea în copilărie ajungeau şi în mâinile mamei, pentru că, la fel ca orice copil, voia să fie apreciată şi lăudată, aceasta nu a prea înţeles talentul fiicei ei şi nu a încurajat-o să deseneze. „Când am rugat-o să-mi cumpere culori să pictez, mama mi-a spus că ce-mi trebuie, ea nu are bani pentru nişte vopsele cu care eu să mâzgălesc. Nu o condamn, pentru că părinţilor mei le-a fost greu să ne crească, pe mine şi pe cei doi fraţi. Noi ne-am născut şi am crescut la Pătrăuţi, într-o familie modestă. Părinţii nu aveau bani şi pentru acuarele, cum spuneam noi atunci. M-a purtat totuşi la şcoală. Am făcut zece clase şi apoi o şcoală de croitorie, la Humor, timp de doi ani”, ne-a povestit Eleonora.

Are susţinerea familiei

Timpul a trecut şi până acum doi ani aproape că uitase că în copilărie avea un vis: acela să picteze şi să aibă propria expoziţie. Viaţa nu a fost foarte uşoară cu femeia, însă ea a ştiut care-i sunt priorităţile şi a reuşit să se menţină un om demn. Are cinci copii, patru băieţi şi o fată, cu vârste cuprinse între 26 şi 19 ani. Când copiii erau încă mici, a fost nevoită să divorţeze de tatăl lor. Estera, fiica ei în vârstă de 22 de ani, este căsătorită şi are un băieţel în vârstă de 5 luni. Este mândră de mama ei şi o încurajează să picteze în continuare, pentru a-şi îndeplini visul de a avea o expoziţie.

„Mama ne-a povestit că de mică a fost talentată la desen şi că a vrut să facă tablouri. Atunci nu şi-a permis, dar a avut răbdare şi acum poate să facă ceea ce-i place. Mă bucur foarte mult că într-un sfârşit a reuşit să facă ceea ce îi place, să aibă câteva pânze şi câteva culori cu care să picteze, pentru că este cea mai mare pasiune a ei. Mi-aş dori ca Dumnezeu să o ajute în tot ceea ce face. O să o susţin mereu pe mama, la fel şi ceilalţi fraţi. Mai mult, doi dintre fraţi sunt şi ei talentaţi la desen. Lui Marian îi place să facă portrete, iar Daniel pictează peisaje”, ne-a povestit Estera. La fel ca şi mama ei, duce dorul fraţilor care după ce au terminat fiecare câte un liceu au plecat să muncească în Danemarca, pentru a-şi clădi un viitor.

Primul pas spre pictură, în Danemarca

De Danemarca este legat şi primul tablou pe care l-a realizat Eleonora, pe pânză cu culori acrilice. Acum doi ani, femeia se afla şi ea în Danemarca, în căutarea unui loc de muncă. Acolo a făcut primul pas spre pictură. „Soţul meu cu care m-am recăsătorit în urmă cu aproximativ trei ani m-a luat în Danemarca pentru a munci şi mi-a ajutat şi copiii. De multe ori mergeam împreună într-un magazin foarte mare, unde eu văzusem un raion numai cu pânze şi culori în ulei şi acrilice, atât de necesare pentru a picta. Mă opream, le priveam şi ziceam în gândul meu... ce mult îmi doresc şi eu un tablou, o pânză şi culori. I-am spus şi soţului meu, dar el a spus că ce să fac cu culorile... să mă mâzgălesc?! Dar eu i-am spus că ştiu să pictez. M-a privit cu neîncredere. De 1 martie, mi-a dat 100 de coroane pentru a-mi cumpăra un cadou, pe motiv că el nu are timp, fiind mereu la muncă. Nu am stat mult pe gânduri şi mi-am cumpărat prima pânză şi primele culori, vreo 6, 7 culori, şi câteva pensoane, din acel magazin. M-am dus acasă şi am început să pictez. Când a văzut soțul meu cum pictez a fost mirat şi m-a încurajat. De 8 martie, soţul mi-a făcut o surpriză şi mi-a cumpărat şi un şevalet. Mi-a luat mai multe pânze, mai multe culori şi mi-a spus că dacă-mi place să pictez, pot să pictez. Aşa a fost începutul”, şi-a amintit cu drag femeia.

„Sper ca măcar o parte din tablourile mele să fie expuse undeva, să fie văzute, poate chiar plăcute de privitori”

De fiecare dată când se aşază în faţa şevaletului, Eleonora se gândeşte că tabloul pe care îl face ar putea fi un dar pentru o persoană dragă. S-a gândit chiar să şi vândă din tablourile pe care le realizează, mai ales că a avut cereri de la cunoscuţii care i-au trecut pragul casei şi care au văzut ce a realizat, însă femeia a spus că poate face acest lucru după ce îşi vede lucrările într-o expoziţie, unde un expert poate să aibă o părere pertinentă despre tablourile ei.

Şi-ar dori să se perfecţioneze, să picteze într-o anumită tehnică, „pentru că am lejeritate atunci când lucrez, dar nu stăpânesc o tehnică”. Şi-ar dori să-şi ajute mai mult copiii, să poată să-i încurajeze pe cei doi fii ai ei care îi moştenesc talentul să urmeze o şcoală de artă şi să poată picta mai bine decât ea. Deocamdată, băieţii muncesc în Danemarca, sunt curieri, şi o ajută material şi pe mama lor, care acum nu are nici un venit.

Ea s-a întors în ţară, pentru că părinţii ei sunt bolnavi. Tatăl femeii suferă de cancer la colon, iar Eleonora trebuie să fie mereu în preajma părinţilor ei. De asemenea, o ajută şi pe fiica ei în creşterea nepoţelului, Samuel. În timpul rămas liber, mai ales după-amiaza, femeia se retrage într-o cameră, unde şi-a aşezat şevaletul, şi pictează. Copiii şi soţul îi trimit pânze şi culori, iar ea îşi desăvârşeşte talentul. Ar vrea ca munca ei să fie apreciată. „Mi-ar plăcea să devin din ce în ce mai bună, să pot vinde câte un tablou, să-mi cumpăr alte culori, pânze, să pot să-mi ajut părinţii şi copiii. Sper ca măcar o parte din tablourile mele să fie expuse undeva, să fie văzute, poate chiar plăcute de privitori. Aş vrea să fie acceptate cu îngăduinţă, pentru că nu am studii de pictură, dar pun mult suflet în ceea ce fac. Liniştea pe care o resimt când pictez poate să fie plăcută şi pentru cei care privesc tablourile mele”, ne-a spus Eleonora Ferar.