Lucrările demarate la Frumoasa, în comuna Moara, pentru realizarea unei platforme pe care ar urma să se depoziteze gunoi a inflamat spiritele în zonă. Nemulţumiţi de acest proiect, oamenii s-au adresat instituţiilor statului pentru a stopa o ilegalitate. Dorel Constantin Dumitraş, consilier local în Moara şi candidat pentru funcţia de primar al acestei comune, s-a declarat de acord cu demersul cetăţenilor din Frumoasa şi s-a implicat activ pentru ca acest proiect să nu se materializeze.
„Pentru locuitorii comunei Moara este o situaţie delicată. În apropiere de Vornicenii Mari este finalizată deja o groapă de gunoi care are toate avizele necesare, dar chiar şi aşa acest proiect a generat un val important de nemulţumiri din partea oamenilor. Colac peste pupăză, din luna decembrie au demarat lucrările la o nouă groapă de gunoi la Frumoasa, un proiect pentru care nu există autorizaţii şi avize, iar conducerea Primăriei Moara s-a făcut în tot acest timp că nu vede nimic. Este un paradox în care nu cred, mai ales că despre lucrările din zonă au existat sesizări la Primăria Moara încă din 15 decembrie 2015, dar nimeni nu s-a străduit să informeze populaţia şi să sisteze activitatea ilegală de acolo”, a arătat Dorel Constantin Dumitraş.
Lucrările ilegale de la Frumoasa, „premiate” cu 30.000 de lei de Garda de Mediu
Şi pentru că demersurile pe lângă conducerea Primăriei Moara nu au avut efect, locuitorii din Frumoasa s-au adresat Gărzii Naţionale de Mediu, iar controlul efectuat de comisarii acestei instituţii nu a făcut altceva decât să confirme neregulile semnalate.
Răspunsul trimis oamenilor este unul cât se poate de clar: „Lucrările de decopertare şi de excavare au fost realizate pe o suprafaţă de 1,47 hectare cu scopul de a amenaja terenul respectiv pentru un spaţiu de stocare temporară a deşeurilor menajere, precum şi a unei staţii de sortare a deşeurilor. Lucrările s-au derulat fără respectarea reglementărilor pe linie de mediu, motiv pentru care s-a aplicat o sancţiune de 30.000 de lei, iar ca măsură complementară s-a dispus suspendarea lucrărilor până la obţinerea actelor reglementate pe linie de protecţia mediului”.
Dorel Constantin Dumitraş spune că va face tot ce ţine de el pentru ca acest proiect să nu se materializeze, iar pentru toţi locuitorii comunei Moara are un mesaj tranşant: „Nu vrem ca Moara să se transforme în groapa de gunoi a judeţului. Oamenii din această comună au dreptul să respire un aer curat, au dreptul să fie respectaţi pentru taxele şi impozitele pe care le plătesc”.
Pentru a sprijini acest demers, Dorel Constantin Dumitraş a realizat un eveniment pe pagina sa oficială de Facebook cu acelaşi nume https://www.facebook.com/Dorel-Constantin-Dumitra%C5%9F-1663461990532562/?fref=ts.