Hoţii nu s-au dezminţit nici la finalul săptămânii trecute şi au dat lovitură după lovitură prin aproape toate colţurile judeţului. Gama bunurilor furate este din ce în ce mai largă, semn că hoţii fură tot ce le pică în mână. Din păcate, poliţiştii sunt depăşiţi de această adevărată avalanşă de furturi, care se succed într-un ritm ameţitor.
Ceea ce se fură întrece orice imaginaţie, iar unele bunuri sustrase nici măcar nu pot fi valorificate, iar altele pot fi vândute doar unor persoane care prestează activităţi similare.
Este şi cazul unui furt comis la Şcheia, în urma căruia hoţii au pătruns în două autotractoare, unul marca MAN şi unul marca Scania, şi au plecat cu două impulsoare (componentă ce înregistrează programul tahografului) de la cutia de viteze.
O altă spargere s-a dat tot în comuna Şcheia. Persoane necunoscute au pătruns pe o fereastră de tip termopan de la o locuință aflată în construcție, iar din interior au sustras doi saci de adeziv şi patru cutii de carton ce conțineau haine de vară.
Nici autoturismele nu au fost „iertate” de hoţi. Un bărbat din municipiul Suceava a reclamat că i s-au furat proiectoarele din bara de protecţie a autoturismului marca Dacia Logan, prejudiciul fiind de aproximativ 100 de lei.
Au fost şi furturi care s-au comis din cauza proprietarilor. O femeie de 40 de ani a reclamat că persoane necunoscute i-au sustras două perechi de ghete şi un telefon mobil din autoturismul marca Audi A4, care se afla în parcarea amenajată a unui complex comercial din Suceava.
Din cercetări a rezultat că femeia a plecat la cumpărături fără a asigura portierele cu sistemul de închidere. După aproximativ 30 minute, când a revenit la autoturism a sesizat că de pe bancheta din spate îi lipsesc două perechi de ghete şi un telefon mobil, în valoare totală de peste 900 de lei.
Hoţii au intrat şi în societăţi comerciale. La Vultureşti, proprietarul unui magazin a reclamat că persoane necunoscute, prin forţarea sistemului de închidere al uşii de acces, au pătruns în magazin, de unde au sustras bunuri alimentare, industriale şi băuturi alcoolice, a căror valoare a fost estimată la 500 de lei. Magazinul este asigurat cu gratii la ferestre şi uşă, totodată fiind instalat şi sistem de alarmă, care însă la momentul săvârşirii faptei nu era funcţional, fiind defect.
Pe lista bunurilor furate în weekendul abia încheiat mai figurează un ham de cal, dar şi diferite scule pentru construcţii.
A existat şi un furt cu un final fericit. Doi tineri, unul de 18 şi altul de 20 de ani, au fost prinşi în flagrant după ce au furat un telefon mobil din mâna unui bărbat de 30 de ani. Furtul a fost comis pe strada Gheorghe Doja din cartierul Burdujeni al municipiului Suceava, iar telefonul mobil în valoare de 900 de lei a fost returnat părţii vătămate.