Două autoturisme au fost avariate serios, iar o femeie a fost rănită într-un accident care s-a petrecut la Pojorâta în noaptea de sâmbătă spre duminică.
Un tânăr de 28 de ani, din Câmpulung Moldovenesc, aflat la volanul unui BMW 320D, a călcat mult prea puternic pedala de acceleraţie, iar urmările puteau fi dintre cele mai grave.
Autoturismul marca BMW a lovit din spate un Peugeot 407, iar impactul a fost extrem de dur.
„În urma coliziunii, autoturismul marca Peugeot a fost proiectat într-un stâlp din beton al unei locuințe situate pe partea dreaptă a drumului, după care a ricoșat înapoi pe drumul național, iar autoturismul marca BMW a ricoșat într-o grădină de pe partea dreaptă a drumului”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Suceava.
În urma coliziunii, o femeie în vârstă de 32 de ani, pasagera de pe locul din dreapta față al autoturismului Peugeot, a suferit leziuni. Poliţiştii au deschis un dosar penal şi derulează cercetări pentru a stabili exact cum s-a produs accidentul.