Lansarea site-ului Cinematografului Modern, într-o variantă incipientă, cu doar o parte dintre funcţionalităţi active, a stârnit controverse printre suceveni.
Cea mai mare nemulţumire a stârnit-o preţul anunţat pentru realizarea site-ului, 50.600 de lei, care, de fapt, reprezintă preţul total al unui pachet de servicii software şi echipamente hardware necesare pentru realizarea unui sistem integrat de prezentare a filmelor, a programului de funcţionare, a orelor de difuzare, pentru rezervare de locuri, dar şi pentru plata biletelor de acces la film, atât fizic, la casierie, online – pe site, dar şi pe mobil, atât de la cele care rulează sistemul Android, cât şi cele cu IOS (iPhone).
În aceste condiţii, viceprimarul Lucian Harşovschi a oferit o serie de lămuriri referitoare la costurile site-ului şi ale serviciilor oferite de firma de software Appsmart, din Ploieşti, cu care a fost încheiat contractul, în urma unei selecţii de oferte.
„Site-ul a costat 9.500 de lei şi a fost realizat de o firmă cu experienţă în furnizarea de soluţii software pentru cinematografe. Sumele vehiculate în ultimele zile reprezintă de fapt costul total al mai multor soluţii software şi hardware, precum şi al unor servicii pentru ca aparatura de la Cinematograful Modern să poată fi interconectată cu platforma online şi să existe în permanenţă o comunicare între casa de bilete, sistemul de turnicheţi, aplicaţiile mobile şi sistemul de acces (scanere de coduri de bare).
Mai mult, soluţia informatică (adiacentă site-ului) ne permite să respectăm obligaţiile contractuale care ne impun să oferim posibilitatea furnizorului de filme de a vedea în timp real numărul de bilete vândute, în funcţie de care se plătesc drepturile de proprietate intelectuală”, a explicat Harşovschi.
Contractul cuprinde şi realizarea a două aplicaţii de mobil ale Cinematografului Modern, care să ruleze pe platformele Android şi IOS. Acestea sunt ceva mai scumpe decât site-ul, costând circa 12.000 lei fiecare, dar fac posibilă rezervarea locurilor în sală şi plata biletelor de acces la film direct de pe telefon, dar şi achiziţia unor echipamente hardware, precum un UPS de mare putere, care să asigure funcţionarea sistemului de gestionare a cinematografului chiar şi dacă se înregistrează căderi de tensiune ori şocuri electrice în reţea. Un astfel de echipament, produs de o firmă de încredere, nu făcut pe vapor, costă aproximativ 5.000 de lei.
Rezervare cu mesaj
Una peste alta, controversele privind site-ul dedicat Cinematografului Modern - www.cinemamodernsuceava.ro, a făcut ca acesta să înregistreze un număr foarte mare de vizitatori, la scurt timp după lansare. Foarte mulţi au testat rezervarea online a locurilor, înregistrându-se chiar situaţii haioase.
„Unul dintre cei care au testat această primă funcţionalitate a site-ului a rezervat aproape toate locurile din sală, astfel încât, din culorile scaunelor ocupate/neocupate să apară scris <site scump>. Bineînţeles că în scurt timp sistemul a sesizat că rezervările făcute nu erau reale şi le-a anulat pe toate”, a menţionat viceprimarul sucevean.
Printre serviciile achiziţionate în pachetul contractat de municipalitate pentru realizarea unui sistem integrat se numără:
- modul pentru rezervări online cu servicii web de determinare program şi locuri libere la evenimentele din program sincronizat cu sistemul central de vânzare al cinematografului;
- servicii web de transmitere rezervări efectuate online în sistemul central de vânzare;
- emitere bilete online cu coduri de bare şi transmitere pe e-mail, astfel încât accesul să se facă prin validarea codului de bare de pe biletul emis online la turnicheţi;
- integrare cu procesator de plaţi agreat pentru efectuarea plăţii online;
- sistem vânzare Front Office pentru emitere bilete vândute online şi pentru afişare rezervări online;
- mecanism de ştergere automată rezervări înainte de începerea unui spectacol cu un interval de timp configurabil;
- modul rapoarte pentru afişare bilete vândute online şi rezervări online;
- aplicaţie nativă pentru Android ce va fi publicată sub conturile Appsmart în Google Play, cu posibilitate de salvare în calendarul telefonului a rezervării pentru setare reminder (alarmă), harta sălilor, filmele (afiş, denumire, rating, actori, regie, rating IMDB, synopsis, trailer link către YouTube), rulări salvate şi într-o bază de date locală, locurile libere/ocupate din cinema sau eventuale modificări în program, configurare săli, etc.;
- aplicaţie nativă pentru IOS publicată sub conturile Appsmart în App Store cu aceleaşi funcţionalităţi ca şi cea pentru Android;
- sistem de tip UPS pentru protecţie la întreruperi de curent, fluctuaţii de tensiune etc.;
- servicii care includ: instalare şi configurare iniţială soluţii software şi hardware, asistenţă go live şi training personal.
( 6 feb 2016, 12:19:09
In final rezultatul este jalnic:
- personal trebuie sa stau cu ghenunchii in gura pe scaunele alea, asa de inghesuite sunt
- de afara arata oribil, o cladire comunistozoida
- in sala de asteptare nu au nici macar un scaun
Deci dupa ce s-au cheltuit milioane de euro fara sa se imbunatateasca mare branza, se tipa acum pentru 10k euro cheltuiti din cate vad justificat. Parca suntem batuti in cap.