Recepţia depozitului ecologic de la Moara, componentă a sistemului integrat de management al deşeurilor (SMID) în judeţul Suceava, este în faza finală. Luni a avut loc o nouă etapă a procesului de recepţie, în cadrul căreia s-au făcut probe tehnologice şi teste, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor. El a precizat că, după ce procesul verbal de recepţie va fi semnat, consultantul angajat în cadrul proiectului va instrui reprezentanţii CJ în privinţa documentaţiei pentru licitaţia de selecţie a operatorului. Consultanţa specializată a fost obligatorie în proiectul SMID, iar în această etapă consultantul trebuie să argumenteze care este cea mai bună variantă de operare: un operator unic pentru întregul sistem de management integrat al deşeurilor sau defalcarea pe componente.
Potrivit preşedintelui CJ, testele efectuate până acum arată că sunt respectaţi parametrii proiectaţi, astfel încât semnarea procesului verbal de recepţie ar avea loc ”în câteva zile”.
După desemnarea unui operator, prin licitaţie, depozitul ecologic de la Moara va deservi localităţile din zonele de deal şi şes ale judeţului Suceava.
În ceea ce priveşte depozitul de pe Mestecăniş, aici ar trebui să fie depozitate 350.000 de tone de deşeuri colectate din zona de munte a judeţului. Depozitul ar avea o durată de funcţionare până în anul 2037 şi este executat în proporţie de peste 90%.
România şi-a asumat prin Tratatul de aderare la UE depozitele de la Moara şi Mestecăniş.
Valoarea totală a proiectului SMID în judeţul Suceava este de 51,761 de milioane de euro, fără TVA.
Proiectul a fost aprobat de Comisia Europeană în data de 30 martie 2011, cu obiectivul de implementare a sistemului de management integrat al deşeurilor solide la nivelul întregului judeţ, în scopul conformării cu obligaţiile asumate în Tratatul de Aderare şi obiectivele stabilite prin POS Mediu.
Rezultate aşteptate din implementarea acestui proiect sunt creşterea ratei de colectare a deşeurilor mixte la 95% pentru populaţia rurală, faţă de 71% în 2010, reducerea cantităţii de deşeuri biodegradabile depozitate, colectarea selectivă a deşeurilor din ambalaje, cu creşterea ratei de recuperare şi de reciclare.