Delia Maria Apostol, elevă în clasa a VIII-a la Colegiul Naţional „Nicu Gane” Fălticeni, şi-a adjudecat locul I şi cupa Concursului Naţional de geografie „La Şcoala cu Ceas”, competiţie desfăşurată la finele lunii ianuarie, la Râmnicu Vâlcea.
Tânăra pregătită de profesorul fălticenean Marcel Porof a obţinut cel mai mare punctaj dintre cei 89 de participanţi de clasa a VIII-a.
„Este un rezultat valoros, mai ales că numărul participanţilor a fost peste aşteptări, iar concurenţa a fost ridicată. Această competiţie a fost un bun prilej pentru Delia de a se antrena pentru competiţiile de nivel înalt, pentru olimpiade, de a-i testa valoarea. Din clasa a V-a, Delia participă la concursul <Terra>, unde a luat premiile I şi II. O antrenez, o încurajez să participe peste tot”, a precizat prof. Marcel Porof.
La rândul său, Delia a mărturisit că este pasionată de geografie, iar în următorii ani şi-a propus să se califice în lotul care reprezintă România la Olimpiada Internaţională de Geografie.
Amintim că în luna august 2015, Lorena Davidel, absolventă a aceluiaşi colegiu fălticenean, a fost medaliată cu bronz la Olimpiada Internaţională de Geografie, de la Moscova. Aceasta a fost îndrumată tot de prof. dr. Marcel Porof.
Alţi doi premiaţi
Tot în cadrul ediţiei din acest an a Concursului naţional de la Râmnicu Vâlcea, ediţia a XIX-a, alţi doi elevi fălticeneni de la Colegiul „Nicu Gane” s-au întors acasă cu câte o medalie de argint.
Este vorba despre Teofana Apostol şi Mauriţius Pavel, ambii în clasa a VI-a, aceştia clasându-se pe locul al II-lea.
Concursul Național de Geografie „La Şcoala cu Ceas” s-a desfăşurat pe baza unei probe scrise având durata de 120 de minute. Subiectele au fost elaborate de Ministerul Educaţiei, aproape 500 de elevi din 15 judeţe înscriindu-se în concurs.