Sucevenii care locuiesc în apropierea parcărilor cu plată ale Primăriei Suceava, unde la finele anului trecut au fost instalate parcometre, pot să-şi lase maşinile acolo peste noapte contra unei sume modice, prin achiziţionarea unui abonament pe trei sau şase luni.
Măsura va fi pusă în aplicare începând de luni, 8 februarie, în baza unei decizii de Consiliu Local iniţiate de viceprimarul Lucian Harşovschi, prin care se modifică Regulamentul de organizare şi funcţionare în regim de autotaxare a parcărilor cu plată din zonele magazin Bucovina, Hotel Bucovina şi Piaţa Centrală.
„Introducerea acestor abonamente pentru utilizarea parcărilor cu plată în afara orelor de vârf s-a făcut pentru a veni în sprijinul unor categorii de suceveni care au domiciliul în apropiere şi nu au suficiente locuri de parcare în zona amenajată a blocului în care locuiesc. Lipsa locurilor de parcare este o problemă generalizată, pe care sperăm să o rezolvăm parţial anul acesta, prin amenajarea de parcări rezidenţiale, pentru care am prins în buget 1,7 milioane de lei”, a spus Lucian Harşovschi.
Abonamentele de parcare sunt valabile, în limita locurilor disponibile, în intervalul orar 16.00 – 08.00, de luni până vineri, iar sâmbăta şi duminica pe durata întregii zile, cei care sunt interesaţi să le obţină putând opta pentru un abonament pe trei luni, în valoare de 90 de lei (un leu pe zi) sau unul pe şase luni, în valoare de 150 de lei (0,83 lei pe zi).
Abonamentele pot fi procurate de la începutul săptămânii viitoare de la sediul Administraţiei Pieţelor şi Bazarului, aflat lângă Piaţa Centrală, iar cei care le vor deţine vor trebui să le lase pe bordul maşinii, într-un loc vizibil, pentru a putea fi verificate de agenţii Poliţiei Locale Suceava, care au atribuţii de control în această privinţă.
Măsura de introducere a parcometrelor la principalele parcări publice cu plată din municipiul Suceava de la magazin Bucovina, Hotel Bucovina şi Piaţa Centrală a fost luată în a doua jumătate a lunii decembrie 2015. Taxarea locurilor de parcare se face în funcţie de intervalul de timp dorit de client. Taxa de parcare este de 2 lei/oră, dar pentru cei care au treabă în acea zonă doar pentru puţin timp, se poate achita o valoare minimă, de 1 leu, valabilă pentru o jumătate de oră.
( 3 feb 2016, 15:33:31