Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
joi, 28 ian 2016 - Anul XXI, nr. 22 (6135)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9766 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7317 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Definitiv

Subcomisarul Florin Popescu rămâne în subsolul IPJ Suceava

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Subcomisarul Florin Vasile Popescu, de 33 de ani, rămâne în spatele gratiilor după ce contestaţia depusă de acesta a fost respinsă ieri de judecătorii de la Curtea de Apel Suceava. Ofiţerul care lucra la Serviciul de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Suceava a dorit să schimbe arestul preventiv cu o măsură mai puţin restrictivă, dar argumentele aduse de acesta şi avocatul său nu au avut darul de a impresiona completul de judecată.

Florin Vasile Popescu a fost arestat miercuri, 20 ianuarie, pentru o perioadă de 30 de zile, după ce propunerea formulată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Suceava, a fost admisă de magistraţii de la Tribunalul Suceava într-un dosar în care pe numele său există formulate acuzaţii pentru comiterea a două infracţiuni de luare de mită şi a unei infracţiuni de trafic de influenţă.

Totuşi, se pare că în afara faptelor pentru care procurorii DNA Suceava au probe, există şi o altă plângere penală, din partea unei alte femei pe care Popescu a anchetat-o în calitate de ofiţer judiciarist, şi care este pe cale să fie documentată de anchetatori. În acest caz, ca şi în altele care au condus la reţinerea şi apoi arestarea sa, ofiţerul se folosea de informaţiile de serviciu pe care le avea şi apoi intra în contact cu suspecţii din dosarele pe care le-a avut în lucru cărora le cerea diferite sume de bani, de obicei câte 500 de euro, cu titlu de împrumut. Pentru că Popescu se autocaracteriza drept  „omul bun” din dosar, o parte dintre suspecţii cercetaţi au fost de acord să dea aceşti bani, chiar dacă ştiau că nu-i vor mai vedea niciodată înapoi.

Cazul care l-a „înfundat” pe poliţist a fost cel al tentativei de omor din parcarea Shopping City. „În perioada octombrie – 18 noiembrie 2015, cu intenţie, a pretins, în mod direct şi pentru sine, suma de 500 de euro, din care a primit efectiv suma de 300 de euro de la inculpatul Stănescu Ovidiu, zis <Marius>, lăsând să se creadă că are influenţă asupra unui judecător din cadrul Tribunalului Suceava – Secţia Penală învestit cu soluţionarea unei cauze penale privind săvârşirea unei infracţiuni de tentativă de omor de către cumnatul inculpatului Stănescu Ovidiu, promiţând că îl va determina pe magistrat, inclusiv prin intermediul a două persoane, dintre care una avea calitatea de judecător la Tribunalul Suceava, să adopte o soluţie favorabilă în acea cauză, respectiv să dispună punerea în libertate a persoanei respective sau condamnarea sa la o pedeapsă mai blândă”, se arată în comunicatul DNA Suceava.

 

A luat prima tranşă din banii de şpagă în toaleta de la Universitatea „Ştefan cel Mare”

Interesant este că prima tranşă de bani s-a dat în toaleta Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava. Florin Popescu a încercat să fie cât mai discret, iar pentru a nu fi filmat sau observat l-a chemat pe Ovidiu Stănescu în toaletă, acolo unde a primit cei 300 de euro. A doua tranşă din şpagă a fost oferită zilele trecute, de această dată în parcul de la Universitate, ocazie cu care s-a realizat şi flagrantul soldat cu reţinerea ofiţerului, iar mai apoi arestarea sa pentru o perioadă de 30 de zile.

Stănescu nu a fost singurul care l-a „împrumutat” pe subcomisarul Popescu. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu un cetăţean turc în cursul anului trecut. Nihat Palabiyik a fost administratorul unor firme care activau pe raza judeţului Suceava, iar la un moment dat s-a constituit pe numele său un dosar penal pentru evaziune fiscală. Dosarul a fost instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava, iar poliţistul care s-a ocupat de mersul anchetei a fost Florin Vasile Popescu. La finalul cercetărilor, procurorii au considerat că faptele de care era acuzat turcul există, dar acestea nu sunt prea grave, motiv pentru care i-au aplicat o amendă administrativă. Cel care trebuia să-i aducă la cunoştinţă lui Nihat Palabiyik măsura procurorilor era chiar poliţistul Popescu.

După acelaşi scenariu de „om bun”, subcomisarul a cerut şi primit 500 de euro. Se întâmpla în mai 2015, iar în toamnă şi-a mai încercat o dată norocul, numai că a fost refuzat de turc.

Între timp, procurorii DNA au extins ancheta şi au dispus începerea urmăririi penale faţă de Nihat Palabiyik pentru comiterea infracţiunii de dare de mită. El este cercetat sub control judiciar, o măsură similară fiind luată şi faţă de Ovidiu Stănescu. 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Subcomisarul Florin Popescu rămâne în subsolul IPJ Suceava.
 Vizualizări articol: 2871 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Subcomisarul Florin Popescu rămâne în subsolul IPJ Suceava0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei

Reteta Zilei

Bucataria pentru toti Alivenci dulci şi sărate (mălai cu brânză) Consistente şi hrănitoare, alivencile, fie ele dulci sau sărate, sunt unul dintre deliciile rustice perfecte. Alivanca este, pe scurt, un fel de mămăligă în care amestecăm tot felul de bunătăţi şi o coacem la cuptor, iar de acolo iese... Citeşte